Ministrul Bogdan Ivan: Continuăm munca, cu lucruri concrete, în Suceava și Neamț
Lun, 08/04/2025 - 15:54
Pentru refacerea rețelelor electrice de la Broșteni, am luat legătura direct cu operatorii de distribuție a energiei. Echipele Delgaz Grid sunt deja pe teren, au evaluat situația rețelelor electrice și lucrează deja la fața locului. Banii sunt asigurați în conturile de investiții ale companiei.
La lacul Izvorul Muntelui din Neamț, lucrăm deja de două zile cu 50 de oameni de la Hidroelectrica, în echipă cu Apele Române și Romsilva.
Până acum au fost extrași circa 150 metri cubi material lemnos din lacul de acumulare. În limitele pe care le am ca ministru al Energiei, am activat toate mecanismele de a susține concret reconstrucția rețelelor electrice de la Broșteni (mulțumesc echipelor Delgaz Grid) și de curățare a lacului Izvorul Muntelui din Neamț prin colegii mei de la Hidroelectrica, cărora le mulțumesc pentru munca depusă.
Cu aceste lucruri și cu tot ce îmi stă în putere, sunt alături de oamenii grav afectați din Broșteni. Am vorbit și cu președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, pe care l-am asigurat de tot sprijinul meu!
Facem acțiuni concrete, nu PR.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică: lucrările au început acum 3 zile, iar pe partea de joasă tensiune cele două posturi de transformare alimentează 6,9 km și un număr de 235 locuri de consum.
240 de locuri de consum au fost afectate, 40 de case sunt grav avariate și 10 case distruse în totalitate.
Pentru alimentarea caselor locuibile, dar și pentru asigurarea tensiunii la limita de proprietate, s-au stabilit și realizat următoarele:
• A fost identificat traseul optim pentru racordul de medie tensiune actualul amplasament al axului LEA;
• S-au realizat 31 de fundații, s-a dezafectat 1 km de rețea de joasă tensiune până astăzi, plus alte lucrări pregătitoare (transport utilaje, aprovizionare și transport materiale etc.);
• Astăzi lucrăm și ne-am propus până la finalul zilei să realizăm decofrarea celor 31 de fundații realizate, 16 fundații noi și să ridicăm 6 stâlpi de medie tensiune, plus lucrări pregătitoare pentru etapele următoare., este mesajul transmis de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, pe pegina de facebook.
Citiţi şi:
- Investiție strategică pentru modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în localitatea Dumitra
- Investiție pentru modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în județul Bistrița-Năsăud
- Delgaz Grid și-a propus, pentru acest an, investiții de peste 180 de milioane de euro, cu 36% mai mult decât în 2022
- Delgaz Grid a înlocuit anul trecut 62 de kilometri de conducte de gaze naturale în judeţul Bistriţa-Năsăud! Peste 2.5 milioane lei, investite în 2018
- Ministrul Energiei, la Bistriţa: Primăriile pot să-şi organizeze licitaţiile pentru extinderea sau înfiinţarea reţelelor de gaze naturale. E o descentralizare importantă

Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 14:05
Instituția Prefectului: Măsuri pentru creșterea siguranței în zona străzii Speranței din Viișoara Lun, 12:50
Siguranța în airsoft este primordială — de ce echipamentul de protecție face diferența reală Cultura
În urmă cu o jumătate de veac, poetul și prietenul Virgil Rațiu, cu care ne împărțeam atunci rația...
Comentarii
Jo. -
Lun, 11:01
Fraților,
Avem și noi necazurile noastre,
Dar inca "nu este apocalipsa"!
P.s.🤣
Vizionează „Mr...
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:59
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:57
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Leon -
Dum, 11:42
Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor...
Măr.a7 -
Sâm, 21:54
Dumnezeu să le ajute la toți
medicii, cadre medicale,
asistente și infirmieri,
sa lucreze...
Aniversări
În zi de naştere, îi dorim scriitorului VICTOR ŞTIR, colaborator al ziarului, multă sănătate, inspirație, bucurii editoriale și împliniri....
Astăzi, domnul Ioan Mureșan, primarul comunei Nușeni, își aniversează ziua de naștere.
Aniversarea zilei de naștere, părinte Vasile Beni, preot paroh la Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" Bistrița (Coroana) și colaborator al ziarului,...
In Memoriam
Pentru noi, cei de pe strada Oștezei, Lucreția Cătinean nu a fost doar o vecină. A fost un om al locului.























Adaugă comentariu nou