Ministrul Finanţelor: Nu trebuie să păcălim oamenii! Nu susţin reducerea CAS

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu susţine reducerea contribuţiei pentru asigurări sociale (pensie).

          „La  nivel guvernamental această discuţie nu a avut loc. Cred că orice om care poate să deschidă o carte de aritmetică de clasa a II-a poate vedea care este efectul, fără să ştie economie. Nu trebuie să înşelăm oamenii. Se încearcă măsuri de a creşte veniturile oamenilor. Am mai văzut pe cineva care spunea taxe zero pe salariul minim. Fiecare cu părerea lui. Problema e să nu ajungem să creăm politici publice toxice pentru cetăţeni. Taxele aferente muncii, da, sunt ridicate, trebuie găsite şi alte soluţii, dar să nu uitaţi că taxele acelea privesc persoana şi asigură nişte drepturi ulterioare. Discuţia nu e atât de simplă: dacă tai o taxă, rămân mai mulţi bani, dar rămân şi mai puţine drepturi. Sunt foarte ferm, dacă se ia în calcul aşa ceva, eu nu accept. Nu discutăm acum de aruncarea bugetului României şi a bugetului de pensii a României în aer prin măsuri de criză, în care noi trebuie să susţinem pensionarii. Voi fi foarte ferm, poate să se supere cine a propus. Ca ministru de Finanţe trebuie să dau un punct de vedere asupra acestui amendament? Punctul de vedere al ministrului de Finanţe este că nu susţine”, a declarat Adrian Câciu.

          În context, acesta a menţionat că preţurile sunt într-o volatilitate mare, şi anume la energie, la combustibil şi alimente, determinând costuri pentru cetăţeni şi companii. „Într-o economie liberă, poţi să te duci să creşti producţia de energie, să fie ofertă mai mare şi atunci preţurile se stabilizează. (...) Veţi auzi tot feluri de analişti care spun că va fi criză alimentară în România. Nu. În România nu va fi criză alimentară, dar vor fi pusee de creştere de preţ, acolo trebuie să vii cu sprijin pentru populaţie, pentru gospodării şi pentru companii. Dacă cineva aşteaptă un întrerupător asupra preţurilor, asta nu se poate. Nu mai suntem în timpurile în care preţurile se stabileau pe o hârtie de către stat, dar a combate efectele preţurilor şi a costurilor companiilor, această chestiune statul trebuie s-o facă”, a mai spus Câciu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5