Mitropolitul Andrei, la Biserica de la Coroana, a doua zi de Crăciun! Prim-epitropul Ioan Runcan a primit "Crucea Transilvană", managerul Alexandru Pugna - Ordinul "Mihai Vodă"!
Dum, 12/26/2021 - 19:28
În a doua zi de Crăciun, 26 decembrie 2021, la sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor bistrițeni. Este deja o tradiție ca în fiecare an, în a doua zi de Crăciun, ierarhul să se afle în cel de-al doilea județ al Eparhiei, pentru a aduce și credincioșilor de aici bucuria marii sărbători.
Cu acest prilej, la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” de la Coroana, cel mai vechi monument istoric din municipiul Bistriţa (secolul XIII), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, preotul paroh Alexandru Vidican (Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, preotul paroh Nicolae Feier (Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”), preotul paroh Vasile Beni (Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt”), preotul Emanuel Vidican, secretarul Protopopiatului Bistrița, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă”, filiala Bistrița-Năsăud, preotul Marius Pintican, preotul Ioan Clapa (Parohia Feldru) și preotul Alin Pașcu (Parohia Budurleni).
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii noastre, precum și despre motivele pentru care o preacinstim pe Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu.
„Creştinii noştri, în versuri, exprimă acest lucru: „Scară dacă nu era, / Domnul nu se pogora, / Tu ești scara cea cu flori, / Cu un capăt peste nori, / Tu ești raiul prea frumos, / Care-ai tras pe Domnul jos”, a subliniat ierarhul.
La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Grigore Clapa. Acesta urmează să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Țagu, din Protopopiatul Beclean.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Bisericii „Coroana”, dirijată de prof. Rozalia Fucă-Tomescu. La chinonic, cântărețul de muzică populară Alexandru Pugna, care este și managerul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, a interpretat mai multe colinde.
La finalul slujbei, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale, în numele bistrițenilor, pentru că în fiecare an, în a doua zi de Crăciun, vine să le binevestească bucuria Nașterii Domnului.
Pentru implicarea activă în viața Bisericii, în semn de prețuire și recunoștință, Mitropolitul Andrei a acordat prim-epitropului parohiei, ing. Ioan Runcan, „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, iar interpretului de muzică populară Alexandru Pugna, managerul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, i-a oferit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, violonistul Florin Vlad a fost distins cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” și domnul Ioan Stejerean, managerul Goldplast – Bistrița, a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența autorităților locale, județene și centrale, precum și a numeroși credincioși bistrițeni. O parte din cei prezenți au asistat la slujbă în fața bisericii, respectând în acest fel măsurile igienico-sanitare. De asemenea, în cadrul Liturghiei, au fost înălțate rugăciuni pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Protopopiatul Bistrița
Citiţi şi:
- Binecuvântare arhierească de Crăciun, la Biserica de la Coroana. Alexandru Florin Ureche, din Anieş, hirotonit întru diacon. Crucea Transilvană pentru deputatul Bogdan Ivan
- Binecuvântare arhierească pentru bistrițeni, în a doua zi de Crăciun. Ordinul „Mihai Vodă”, pentru ing. Alexandru Darius Simionca
- Binecuvântare arhierească pentru bistrițeni, în a doua zi de Crăciun, la Biserica de la Coroana
- Mitropolitul Andrei i-a binecuvântat pe bistrițeni, în a doua zi de Crăciun, la Biserica de la Coroana
- Mitropolitul Andrei i-a colindat, cu traista sufletului plină de daruri, pe bistriţeni

Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 10:29
Profesorul și scriitorul DUMITRU POPIȚAN s-a întors în școala unde a învățat, prin lumină și cuvânt Sâm, 09:31
Andrei Marga: Mai mult decât etică Sâm, 06:58
La mulţi și binecuvântați ani doamnei Floare Gaftone, secretar general al municipiului Bistrița! Cultura
De ani buni, poetul și traducătorul Valeriu Stancu este prezent la Bistrița, la cele două mari...
Comentarii
Pop V. -
Vin, 09:31
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Pop V. -
Vin, 09:29
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
un cetatean -
Joi, 16:28
Pai tocmai asta a vrut mereu PSD, nu intamplator au blocat restructurarea bugetara, dar au votat ci...
Dorel de Bistrita -
Joi, 11:29
Precum in Cer, asa si pe Pamant ... frate Robytza ! Si Dvs ati facut la fel... ! Bine ar fi ca...
Bravo! -
Mie, 16:58
Te pricepi și la învățământ? Bravo! Câțiva bistrițeni credeau că ai competențe doar la avioane.
Aniversări
În ceas aniversar, adresăm doamnei FLOARE GAFTONE, secretar general al municipiului Bistriţa, sincere urări de bine însoțite de multă sănătate,...
Este o dată importantă în calendarul domnului doctor Claudiu Moldovan, medic de familie al comunității din Lechinta, care își aniversează ziua de...
Este o zi specială pentru chef Elena Rus din Tiha Bârgăului!
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...























Adaugă comentariu nou