Mitropolitul Andrei i-a colindat, cu traista sufletului plină de daruri, pe bistriţeni
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
În a doua zi de Crăciun, 26 decembrie 2020, la sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor bistrițeni.
Este deja o tradiție ca în fiecare an, în a doua zi de Crăciun și de Paști, ierarhul să se afle în cel de-al doilea județ al Arhiepiscopiei, pentru a aduce și credincioșilor de aici bucuria marii sărbători.
Cu acest prilej, la Biserica de la Coroana, cel mai vechi monument istoric din municipiul Bistriţa (secolul XIII), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, preotul paroh Alexandru Vidican (Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, preotul paroh Nicolae Feier (Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”), preotul paroh Vasile Beni (Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt”) și preotul dr. Emanuel Vidican, secretarul Protopopiatului Bistrița.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Maica Cerului, nadejdea poporului”.
Răspunsurile liturgice au fost date de cântăreții parohiei. La chinonic, interpretul de muzică populară Alexandru Pugna a interpretat mai multe colinde.
La finalul slujbei, preotul Alexandru Vidican, protopop de Bistrița, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale, în numele bistrițenilor, pentru că în fiecare an, în a doua zi de Crăciun, vine să le binevestească bucuria Nașterii Domnului.
În semn de prețuire și apreciere pentru implicarea activă în viața Bisericii, Mitropolitul Andrei a acordat prim-epitropului parohiei, Ioan Runcan, Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, diplome de aleasă cinstire au primit prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian-Nechita Dolha, primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, prof. Camelia Tabără, și managerul firmei Îndemânarea Construct, Alexandru Simionca.
Totodată, în semn de apreciere și recunoștință pentru activitatea pastoral-misionară și culturală desfășurată în cei 10 ani de arhipăstorire pe meleagurile bistrițene, din partea Palatului Culturii Bistrița, managerul instituției, Dorel Cosma, i-a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei o plachetă aniversară, cu chipul mitropolitului pe ea.
La Sfânta Liturghie au fost prezente oficialități locale, județene și centrale, amintind aici pe scriitorii Mircea Gelu Buta şi Menuţ Maximinian, pe artistul Alexandru Pugna, alături de numeroși credincioși bistrițeni.
Mulți au urmărit slujba de afară, în fața Monumentului „Panteonul Bistriței”, din curtea bisericii, fiind amplasat un ecran gigant. În acest fel au fost respectate regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.
Tot astăzi, la final, prin intermediul ecranului gigant, cei prezenți au putut urmări un microconcert de colinde online, organizat de Palatul Culturii Bistrița, prin grija directorului instituției de cultură, prof. dr. Dorel Cosma.
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Citiţi şi:
- Mitropolitul Andrei, la Biserica de la Coroana, a doua zi de Crăciun! Prim-epitropul Ioan Runcan a primit "Crucea Transilvană", managerul Alexandru Pugna- Ordinul "Mihai Vodă"!
- Binecuvântare arhierească pentru bistrițeni, în a doua zi de Crăciun, la Biserica de la Coroana
- Binecuvântare arhierească de Crăciun, la Biserica de la Coroana. Alexandru Florin Ureche, din Anieş, hirotonit întru diacon. Crucea Transilvană pentru deputatul Bogdan Ivan
- ÎPS Andrei, în mijlocul bistrițenilor, în a doua zi de Paști, la Biserica de la Coroana
- Mitropolitul Andrei i-a binecuvântat pe bistrițeni, a doua zi de Paști. Primarul Ioan Turc a primit Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului
Adaugă comentariu nou