Mitropolitul Andrei, la Ziua Penitenciarului Bistriţa
În fiecare an, la 29 iunie, Administraţia Naţională a Penitenciarelor sărbătoreşte “Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România”, sub patronajul spiritual al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii sistemului.
Cu această ocazie, în cursul zilei de marți, 27 iunie 2017, Penitenciarul Bistriţa organizează "Ziua Porţilor Deschise", demers care va oferi posibilitatea reprezentanţilor societăţii civile de a vizita unitatea, în scopul cunoaşterii realităţii obiective din mediul carceral.
Accesul în unitate va fi permis în intervalul orar 9.00 – 14.00, în baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, buletin de identitate, paşaport), persoanele vizitatoare urmând să se conformeze regulilor ce privesc accesul în locul de deţinere. Persoanele cu vârsta sub 14 ani vor avea acces doar însoţite.
Miercuri, 28 iunie 2017, începând cu ora 10.00, la sediul Penitenciarului Bistriţa, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, Maramureşului și Sălajului va oficia o slujbă arhierească, la care vor participa atât personalul, cât şi persoane private de libertate.
La slujba religioasă pot participa şi membri ai societăţii civile, accesul în unitate al acestora fiind posibil în baza unui act de identitate valabil.
Subcomisar de penitenciare Cosmin PĂRĂUAN
Purtător de cuvânt
Adaugă comentariu nou