Mitropolitul ANDREI va săvârși LUNI, 21 NOIEMBRIE, PRIMA SFÂNTĂ LITURGHIE în Biserica din Staţiunea Sângeorz-Băi
🔴 Am împlinit, cu toții împreună, această chemare pe care ne-a făcut-o Dumnezeu de a ridica o biserică, așezând la temelia ei mai întâi rugăciunile noastre și, apoi, contribuția materială a fiecăruia.
🔴 Ne vom bucura de începerea slujirii în noua biserică odată cu prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI în mijlocul comunității noastre, care va săvârși LUNI, 21 NOIEMBRIE, de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate până acum și PRIMA SFÂNTĂ LITURGHIE.
🔴 De asemenea, în intervalul orar 08.00 - 13.00, o să vă puteți închina la racla cu sfintele moaște ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
🔴 Vă așteptăm cu drag la acest moment istoric și deosebit de important pentru întreaga comunitate din Sîngeorz-Băi !
Pr. Paul Gavriloaie
Citiţi şi:
- Biserica de la Coroana: Vineri, episcopul Macarie va săvârşi Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfinţite şi va lansa 3 cărţi
- Luni, 21 noiembrie 2022, părintele MARIUS HITICAȘ va fi instalat în Parohia Agrieșel
- Slujbele de pomenire a celor adormiți, la bisericile din spitalele bistriţene
- Liturghie arhierească în biserica greco-catolică din Beclean
- Duminică, la „Buna Vestire” din Beclean, o Sfântă Liturghie de ţinut minte
Adaugă comentariu nou