Duminică, la „Buna Vestire” din Beclean, o Sfântă Liturghie de ţinut minte

Adrian Podaru s-a născut şi a copilărit în Beclean. Astăzi este lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, doctor în teologie şi preot slujitor la Biserica Sf. Ioan Botezătorul din municipiul de la poalele Feleacului. El este, de asemenea, autorul unei remarcabile traduceri (din greaca veche): „Omilii la statui” de Ioan Gură de Aur, ediţie bilingvă, în două volume, apărută la Editura Polirom, 2011, carte foarte bine primită de critică şi cititori. Şi premiată. Este şi titularul unei emisiuni săptămânale la Radio Renaşterea.
La invitaţia părintelui paroh, preotul doctorand Cristian Dragoş, preot lect. univ. dr. Adrian Podaru s-a aflat, duminică, 22 noiembrie, în mijlocul credincioşilor din Parohia Ortodoxă Beclean 4, „parohia mea”, cum îi place lui să spună, mai în glumă, mai în serios, pentru că în Biserica Buna Vestire a fost botezat (de părintele Ioan Giurgiuca, azi decanul de vârstă al preoţilor din Protopopiatul Beclean, dacă nu chiar şi din judeţ, sărbătorit în această toamnă la împlinirea vârstei de 90 de ani şi 60 de ani de preoţie, eveniment binecuvântat şi onorat de prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscop de Cluj şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului), este parohia care l-a crescut spiritual şi recunoaşte că dacă azi este preot, faptul se datorează în mare măsură şi acestei parohii.
Aşadar, duminică, 22 noiembrie 2015, la Biserica Buna Vestire din Beclean, a fost o zi de mare satisfacţie sufletească. Alături de cei trei preoţi pomeniţi mai sus, s-a aflat şi părintele prof. dr. Adrian Cherhaţ, inspector şcolar şi fost coleg de an (la Seminar şi în Facultate) cu Adrian Podaru. Şi toţi patru, împreună, au oficiat o Sfântă Liturghie de ţinut minte! Cu răspunsurile (dumnezeieşti!) ale grupului de studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, căci profesorul lor n-a venit acasă „cu mâna goală”, vorba aceea, ci însoţit de şase studenţi (cu glasuri îngereşti!), care au creat o atmosferă sacră, într-o deplină comuniune cu toată suflarea din sfântul locaş. Să reţinem, deci, şi numele acestor admirabili studenţi teologi: Octavian-Iulian Chira, Radu-Mihai Micu, Mihai-Vasile Repede, Radu-Adrian Sabados, Călin-Ioan Trif şi Vlad- Alexandru Zurgalău..
Predica a fost un alt moment care a tulburat (în sensul cel bun al cuvântului) credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie. Părintele Adrian le-a vorbit despre „Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina”, ţinându-i pe credincioşi cu sufletul la gură. Un cuvânt de învăţătură din care am reţinut următoarele idei: 1. Sunt multe pasaje în Noul Testament în care Mântuitorul vorbeşte, de cele mai multe ori, cu reproş, la adresa bogaţilor. Asta nu înseamnă, însă, că bogaţii sunt dispreţuiţi de Iisus, ci Hristos vrea să arate pericolul pe care bogăţia îl reprezintă pentru suflet; 2. Evanghelia care s-a citit azi ne învaţă îndeosebi că moartea poate surveni când te aştepţi mai puţin. De aceea trebuie să fim pregătiţi pentru moarte în fiecare clipă. Anticii spuneau: Memento mori. Părinţii Bisericii spun: Gândul la moarte este cea mai bună metodă de a trăi creştineşte; 3. Sf. Sofronie Saharov ne spune: La judecata de după moarte, Hristos ne va pune o singură întrebare: "Mă iubeşti Tu pe Mine?" În funcţie de răspunsul dat, vom merge în rai sau în iad. Dar acolo nu vom putea răspunde decât adevărul, nu vom putea fi ipocriţi; 4. Însemnătatea postului în care ne aflăm, Naşterea Domnului trebuie să fie primită cu conştiinţa curată. Sf. Ioan Gură de Aur spune: "Cea mai mare sărbătoare este o conştiinţă curată!" Conştiinţa curată trebuie să fie şi preocuparea noastră în acest post, prin Spovedanie şi Împărtăşanie. Sf. Isaac Sirul spune că două sunt condiţiile pentru a ne apropia de Sf. Împărtăşanie: ne apropiem cu smerenie şi cu credinţa fermă că în Potir se află cu adevărat Trupul şi Sângele Domnului”.
Cine are urechi de auzit, să audă!
Calde şi emoţionante au fost şi cuvintele rostite în încheiere de părintele paroh, Cristian Dragoş, pe care le-a adresat invitatului universitar clujean şi preoţilor împreună slujitori, oferind credincioşilor momente de înaltă trăire sufletească şi spirituală în această sfântă zi de duminică, 22 noiembrie 2015. În Biserica Ortodoxă Buna Vestire din Beclean. O zi memorabilă în viaţa Parohiei Ortodoxe Beclean 4.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5