Învățătoarea Irina Retegan din Căianu Mic, un dascăl cu har și vrere
S-a născut în 6 martie 1947, în satul Cristeștii Ciceului, comuna Uriu, într-o familie creștină, cu șase frați, ea fiind cea mai mare. A avut o copilărie frumoasă și fericită, împletită armonios cu munca și ajutor în creșterea fraților mai mici. Acolo unde familia este numeroasă, Dumnezeu trimite binecuvântare. De mică, a îndrăgit copiii.
Primele șapte clase le-a parcurs în satul natal, la școala unde era vestita familie Dascălu, oameni de înaltă probitate morală și intelectuală. A urmat apoi cursurile liceului din Beclean, promoția 1964. După terminarea liceului, a intrat în învățământ ca suplinitor. Și-a desăvârșit studiile la Institutul de Învățători din Cluj-Napoca, pe care l-a absolvit în anul 1968, an în care s-a titularizat la școala din Căianu Mic.
Parcursul didactic a fost următorul:
Căianu Mare: 1964-1965
Cristeștii Ciceului: 1965-1966
Dobricel: 1966-1967
Căianu Mic: 1967-1999
La Căianu Mic a profesat până s-a pensionat, după 35 de ani de muncă cu har și vrere.
În anul 1967 s-a căsătorit cu prof. Alexandru Retegan, vestit profesor și director din Căianu Mic. O căsnicie durabilă bazată pe înțelegere și respect reciproc, de 58 de ani. Dumnezeu i-a binecuvântat cu două fete cuminți – Narcisa și Crina – care lucrează și sunt la casele lor. Au o nepoată, Maria, care este studentă la UBB Cluj-Napoca, de care amândoi bunicii sunt foarte mândri.
În anul 1979 a obținut gradul didactic I cu lucrarea “Folosirea elementelor de istorie locală în predarea istoriei la ciclul primar”. Între 1980 -1984, a fost metodistă la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.
În anul 1988, datorită rezultatelor foarte bune, obține titlul de “Învățător evidențiat”. A fost responsabilă a Comisiei metodice a învățătorilor și s-a implicat major în toate activitățile didactice desfășurate de colectivul competent de dascăli ai școlii, din Căianu Mic.
A avut rezultate bune și foarte bune cu elevii, participând la Olimpiada de matematică la clasa a IV-a, unde a obținut locul I și mențiuni. În activitatea extrașcolară a desfășurat serbări școlare, dansuri populare, grupuri vocale și piese de teatru. De asemenea, cu fiecare generație a făcut excursii pentru cunoașterea frumuseților României.
O cunosc de pe vremea când eram inspector școlar și am poposit la școala din Căianu Mic. O prețuiesc, o iubesc și o respect pentru experiența lucrului bine făcut, pentru rezultatele de top și pentru omenia aleasă, de care dă dovadă. Nu m-a dezamăgit niciodată.
În sufletul său se cuibărește un amestec de pace sufletească, echilibru, modestie, simplitate și noblețe. Iar hărnicia și harul, pe care i le-a dat Dumnezeu, în munca cu elevii și în cea de metodist al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, pe bună dreptate o prezintă ca pe un adevărat “Domn Trandafir” în viața satului, astfel ocupând un loc binemeritat în rândul elitelor din județul Bistrița-Năsăud.
Și-a împletit destinul într-un mod exemplar și cadrele didactice care s-au bucurat de îndrumările sale îi poartă respect și considerație, mulțumindu-i.
Este un adevărat patriot. Întotdeauna a fost preocupată în mod special de valorificarea istoriei locale, suport real pentru lucrarea de gradul I.
Și cum nimic nu este întâmplător, acum, în preajma zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, îl rog pe Bunul Dumnezeu să o ocrotească și să o binecuvânteze cât va trăi pe acest pământ, alături de familia ei frumoasă.
Credința, nădejdea și dragostea să-ți călăuzească pașii în continuare și să primești cu bucurie tot ce îți oferă Dumnezeu, cât vei trăi pe acest pământ.
Înv. Mariana Prigon Sbârciu
Citiţi şi:
- Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Căianu Mic
- Polițiștii Adriana Lehaci și Duțu Rus, alături de copiii de pe Valea Țibleșului
- Accident la Uriu. Trei victime au fost transportate la spitalul din Beclean
- Prima ediţie a Colocviilor Ion Căian Românul
- Duminică, la Dobric: Sute de copii luptă pentru Cupa Văii Ilişua la fotbal şi atletism























Comentarii
La mulți ani binecuvântati cu sănătate, fericire, liniște sufletească și multe, multe bucurii, Irina!
Îmbrățișări!
La mulți ani binecuvântati cu sănătate, fericire, liniștite sufletească și multe, multe bucurii, Irina! Îmbrățișări!
La mulți ani binecuvântati cu sănătate, fericire, liniște sufletească și multe, multe bucurii, Irina!
Îmbrățișări!
Adaugă comentariu nou