Mitropolitul Clujului a binecuvântat Centrul Cultural Muzeistic din Cristeștii Ciceului ! Primarul Petru Șerban a primit Crucea Transilvană, viceprimarul Gheorghe Oprea- Ordinul Mihai Vodă, părintele Valerian Vaida – Ordinul Sfântul Ierarh Pahomie
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Cristeștii Ciceului, prilej cu care a binecuvântat noua Capelă mortuară și Centrul Cultural Muzeistic din localitate.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a sfințit Capela Mortuară Ortodoxă din Cristeștii Ciceului. Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Beclean, pr. Vicențiu Doru Zinveliu, preotul paroh Vaida Valerian, precum și alți preoți din localitățile învecinate.
Cu aceasta ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat faptul că trebuie să ne preocupăm de felul în care trebuie să îi înmormântăm pe cei dragi, adormiți întru Domnul.
La final, pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, ÎPS Părinte Andrei a acordat părintelui paroh Valerian Vaida – Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, primarul comunei Uriu, ing. Petru Șerban, a primit „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai mare distincție a Mitropoliei Clujului, iar viceprimarul comunei, Gheorghe Oprea, a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni.
Totodată, Părintele Mitropolit a acordat diplome de aleasă cinstire tuturor celor care s-au implicat în viața și activitățile parohiei.
La rândul său, părintele paroh Valerian Vaida a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei pentru prezență și binecuvântare.
Lucrările de amenajare ale capelei mortuare au debutat anul trecut și s-au realizat cu sprijinul Primăriei Uriu, precum și al credincioșilor.
Tot astăzi, Ierarhul a binecuvântat Centrul Cultural Muzeistic din localitate, aşezământ cultural menit să confere condiţiile necesare susţinerii activităţilor socio-culturale la nivelul comunei. Centrul are o sală de spectacole și un muzeu care găzduiește obiecte tradiționale românești.
Cu această ocazie, elevii Școlii Gimnaziale din Cristeștii Ciceului au susținut un program artistic. La final, toți copii au primit cărți de rugăciune din partea ÎPS Andrei.
La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale, județene și centrale, alături de numeroși localnici. Printre cei prezenți s-a numărat secretarul de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, Alexandru Pugna, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, subprefectul județul B-N, Ciprian Ceclan-Oprea.
"O investiție de 1.5 milioane de lei, finanțată de Guvernul României, într-o comunitate frumoasă și unită, condusă de doi oameni gospodari: Petru Șerban-Primar și Gheorghe Oprea-Viceprimar. Doar din 2016 s-au implementat și sunt în diferite stadii de implementare proiecte guvernamentale, ale Consiliului Județean și ale Primăriei Uriu în valoare de 8.8 milioane de euro. Felicit comunitatea din Cristeștii Ciceului pentru că păstrează vii tradițiile noastre românești și părinții care transmit portul popular celor mici! Felicitări pentru toate realizările și vă asigur că la fel ca și până acum, voi în continuare alături de proiectele comunei Uriu" a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Citiţi şi:
- Mitropolit Andrei a sfințit capela din Corvineşti. Părintele Vlad Murgoi a primit Gramata Mitropolitană, iar primarul Vasile Encean-Ordinul Sfântul Ierarh Pahomie
- Biserica „Sfânta Treime” din Nușeni, sfințită de Mitropolitul Andrei! Crucea Transilvană pentru parohul Ioan Dacian Antal şi prim-epitropul Marius Andreica! Primarul Ioan Mureşan a primit Ordinul "Mihai Vodă"!
- Mitropolitul Andrei a sfințit capela din Visuia. Preotul Călin Pop, hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, primarul Ioan Becan, distins cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”
- Mitropolitul Andrei a binecuvântat comunitatea din Monor și a sfințit capela. Ordinul "Mihai Vodă" pentru primarul Ioan Cira și preotul paroh Iuliu Ceușan
- La Brăteni, Mitropolitul Andrei a sfințit capela mortuară. Preotul paroh Alin Ionel Pașca, hirotesit iconom
Adaugă comentariu nou