Mitropolitul Andrei a binecuvântat comunitatea din Monor și a sfințit capela. Ordinul "Mihai Vodă" pentru primarul Ioan Cira și preotul paroh Iuliu Ceușan
În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului), 25 februarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Parohia Monor, cu prilejul sfințirii capelei mortuare din localitate.
În biserica parohială cu hramul „Sfântul Vasile cel Mare”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița – preotul Alexandru Vidican, preotul paroh Iuliu Ceușan, fostul paroh – preotul pensionar Marius Avram, preotul Iacob Cismaș (Parohia „Sfântul Dimitrie cel Nou” din Cluj-Napoca) - fiu al satului, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Perioada Triodului, perioada pocăinței”. Ierarhul le-a spus credincioșilor prezenți că începând cu această duminică începe perioada Triodului, care ține 10 săptămâni, până la Marele Praznic al Învierii Domnului, perioadă în care suntem chemați la pocăință. De asemenea, a atras atenția asupra faptului că pocăința nu este ceea ce se înțelege în vorbirea curentă, nu înseamnă schimbarea confesiunii.
„Pocăința e ceea ce zice Sfântul Ioan Damaschinul: «întoarcerea, cu lacrimi și cu părere de rău, de la păcat la virtute și de la diavol la Dumnezeu»”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Sotirios”, compus din studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. La chinonic, interpreții de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean și Alexandru Pugna au interpretat pricesne.
La finalul slujbei, părintele paroh Iuliu Ceușan a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici preotului paroh Iuliu Ceușan, iar primarului comunei Monor, Ioan Cira, i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. Domnul Ioan Neagoș a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar doamna preoteasă prof. Camelia Simona Ceușan a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului Parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.
După oficierea Liturghiei, IPS Părinte Andrei a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat capela mortuară din localitate. Aceasta a fost edificată cu sprijinul Primăriei Comunei Monor.
La eveniment au luat parte autorități locale și județene, precum și numeroși localnici și fii ai satului, o parte fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei. Printre oficialitățile prezente s-au numărat prefectul județului Bistrița-Năsăud – Teofil Cioarbă și vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – prof. Camelia Tabără.
Localitatea Monor apare pentru prima dată atestată documentar la 14 decembrie 1319, când, la Alba Iulia, printr-o hotărâre judecătorească, s-a hotărât împărțirea ,,prin bună învoială” a averii nobilului Dionisie.
Biserica parohială, cu hramul „Sfântul Vasile cel Mare”, a fost construită între anii 1880-1882, sub îndrumarea preoţilor Petru şi Simion Tanco. În decursul timpului, sfântul lăcaș a fost restaurat de mai multe ori. Biserica a fost resfințită la data de 27 septembrie 2015, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care a fost prezent în mijlocul comunității parohiale și în data de 24 martie 2019, cu prilejul sărbătoririi a 700 de ani de la prima atestare documentară a localității.
Această comună are și un sfânt al locului, pe Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, care s-a născut în anul 1674, în satul Gledin, comuna Monor. A intrat de tânăr ca frate la Mănăstirea Neamţ, apoi l-a cunoscut la Lavra Pecerska pe Sfântul Dimitrie al Rostovului, căruia i-a devenit ucenic. În 1706 s-a întors la Mănăstirea Neamţ, alegând ulterior sihăstria într-o pădure din munţi. A păstorit Episcopia Romanului. Întors la Lavra Pecerska, a murit în 14 aprilie 1724, după ce a îmbrăcat marea schimă. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la data de 14 aprilie 2007, la propunerea Mitropolitului Bartolomeu Anania. Mai multe detalii despre viața sfântului AICI.
Din Monor s-au ridicat în timp 15 doctori în ştiinţe, personalităţi culturale şi ştiinţifice marcante ale ţinutului bistriţean şi năsăudean, printre care dr. Paul Tanco, primul român doctor în matematică, Valeriu Seni – doctor în istorie, acesta fiind organizatorul învățământului în limba română din Transilvania dupa Marea Unire de la 1918, Petre Neagoș, Aurel Moldovan, frații Ion și Petre Titieni, Constantin Titieni, Laura Seni, Laurian Someșan, Ilie Echim, Theodor Echim, Teodor Tanco, Fănuță Pop, Simion Drăgan, preotul Georgică Cira și preotul Iacob Cismaș – doctor în Teologie.
Citiţi şi:
- Mitropolitul Andrei, la Monor, la 700 de ani de atestare documentară. Părintele Iuliu Ceușan, hirotesit iconom stavrofor cu dreptul de a purta cruce, primarul Ioan Cira, managerii Ioan Neagoș și dr. Eugen Creoșteanu- Ordinul Sfântul Pahomie
- Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, sărbătorit în localitatea natală, la 300 de ani de la trecerea la Domnul
- Mitropolitul Andrei, în mijlocul comunităţii din Gledin, la hramul Sf. Ierarh Pahomie
- Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, sărbătorit în localitatea natală. Mitropolitul Andrei a acordat „Crucea Arhiepiscopală” părintelui paroh Ioan Titieni. Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” pentru viceprimarul Gheorghe Moţoc
- Monorul- Satul meu, leagăn sfânt al copilăriei mele
Comentarii
Desigur, se cuvine să medităm profund asupra celor 15 doctori perindați pe meleagurile noastre, să fie într-un ceas bun ...
Desigur, se cuvine să medităm profund asupra celor 15 doctori perindați pe meleagurile noastre, să fie într-un ceas bun ...
Văd că opozița și-a arătat colții.Nu este ușor să ocupi o funcție de primar dacă oamenii nu te vor ! Dumnezeu va fi alaturi de cel care merită cu adevărat!Nu poți fi primar dă nu esti dorit de majoritate!
Adaugă comentariu nou