Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, sărbătorit în localitatea natală. Mitropolitul Andrei a acordat „Crucea Arhiepiscopală” părintelui paroh Ioan Titieni. Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” pentru viceprimarul Gheorghe Moţoc

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor din Gledin, localitatea natală a Sfântului Ierarh Pahomie, Episcopul Romanului, sărbătorit în Biserica Ortodoxă la data de 14 aprilie. La sărbătoarea localității au fost prezenți fiii satului, alături de numeroși localnici și tineri îmbrăcați în straie populare, preşedintele Consiliului Judeţean-Emil Radu Moldovan, senatorul Ioan Deneş-ministrul Apelor şi Pădurilor, senatorul Ioan Simionca, secretarul de stat Sorin Roşu Mareş, subprefectul Ciprian Ceclan, dar şi o delegație din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, condusă de arhim. Andrei Ioniță, eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman.

Cu prilejul hramului, în Biserica Parohială, ocrotită de Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Bogdan Ivanov, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, pr. Alexandru Vidican, protopopul de Beclean, pr. Doru Vicențiu Zinveliu, arhim. Andrei Ioniță, eclesiarhul Catedralei Arhiepiscopale din Roman, preotul paroh Ioan Titieni, alături de alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură cu privire la importanța smereniei în viața creștinului, afirmând faptul că „smerenia ne înalță și ne ajută să ne găsim locul nostru”. Ierarhul a evocat cele două mari personalități duhovnicești pomenite astăzi în Biserica Ortodoxă, evocând atitudinea smerită a Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin și pocăința sinceră a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Șieu, dirijat de Vasile Zbâncă.

La finalul slujbei, părintele paroh Ioan Titieni a mulțumit pentru prezență și pentru binecuvântarea credincioșilor din Gledin.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, Părintele Mitropolit Andrei i-a acordat „Crucea Arhiepiscopală” părintelui paroh Ioan Titieni.

De asemenea, viceprimarul comunei Monor, domnul Gheorghe Moțoc, prim epitropul parohiei, Simeon Țâra și domnul Ioan Todoran au primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”.

După Sfânta Liturghie, ÎPS Mitropolit Andrei a săvârșit slujba sfeștaniei la Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfânta Ana”, construit recent în proximitatea bisericii.

Manifestările dedicate hramului au început încă de ieri, când a avut loc a VIII-a ediție a Concursului regional de creație literară și interpretare „Sfântul Pahomie de la Gledin”.

De asemenea, cu acest prilej au fost aduse spre închinare fragmente din moaștele Sf. Ierarh Nectarie de la Eghina, de la biserica studenților clujeni din Campusul Hașdeu.

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, s-a născut în satul Gledin, comuna Monor, în anul 1674. A intrat de tânăr ca frate la Mănăstirea Neamţ, apoi l-a cunoscut la Lavra Pecerska pe Sfântul Dimitrie al Rostovului, căruia i-a devenit ucenic. În 1706 s-a întors la Mănăstirea Neamţ, alegând ulterior sihăstria într-o pădure din munţi. A păstorit Episcopia Romanului. Întors la Lavra Pecerska, a murit în 14 aprilie 1724, după ce a îmbrăcat marea schimă.

A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la data de 14 aprilie 2007, la propunerea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5