Monica Dascălu, de la Pro TV, îşi petrece ziua de naştere la bunicii din Bistriţa-Năsăud
Lunile martie şi aprilie vor fi speciale pentru Monica Dascalu, care are multe motive de petrecere, atât din punct de vedere personal, cât şi profesional. Pe 30 martie, prezentatoarea emisiunii “Weekend cu Monica Dascălu” la Pro TV Internaţional şi a Ştirilor Pro TV de la ora 17:00 sărbătoreşte 35 de ani, iar pe 29 aprilie va aniversa, alături de colegii ei, 13 ani de la lansarea ProTv Internaţional.
În ceea ce priveşte împlinirea a 35 de ani, acesta este un moment pe care Monica îl consideră foarte important. "Trebuie să recunosc că mă gândesc cu emoţie la ziua în care fac 35 ani, asta fiindcă atunci când eram mică mi se părea că cei care au în jur de 35 de ani sunt maturi şi privesc viaţa foarte serios. Oarecum eu încă mă răsfăţ şi îmi place să mă bucur de starea asta în care mă simt asemenea unui copil...:), să visez, să sper, să fac tot ce îmi trece prin cap", spune vedeta.
În acest an, ea a plănuit să marcheze aniversarea alături de toţi cei dragi ei, aşa că va merge la Târgu Mureş, dar şi la bunicii de la Bistriţa-Năsăud, de la Delureni. "Aştept cu nerăbdare să petrec ziua cu familia mea la Târgu Mureş, undeva în centrul oraşului, unde vom fi cu toţii şi ne vom depăna poveşti frumoase. Anul acesta am stabilit şi o regulă simpatică, de ziua mea voi primi numai flori, asta ca să pot să-mi întregesc grădina”, plănuieşte Monica.
Ei vor merge apoi împreună la bunicii din Bistriţa Năsăud, într-un loc mirific, rupt de cotidian, după cum îl descrie chiar ea, înconjurat doar de dealuri şi păduri şi unde spune că este sigură că va fi aşteptată cu toate bunătăţile din lume, de la plăcintă la cuptor cu fructe până la cozonaci mari cu nucă şi stafide.
Dacă ar fi să-şi pună în avans o dorinţă, aceasta ar fi: "La 35 ani aş vrea în primul rând sănătate pentru cei dragi, să le mulţumesc că m-au înconjurat cu atât de multă iubire şi să pot dărui cât mai mult din tot ce am primit eu", a mărturisit Monica Dascălu.
Sursa http://www.eva.ro
Citiţi şi:
- Întru mulți și binecuvântați ani părintelui IOAN DANIEL DASCĂLU, preot paroh la Sigmir!
- Episcopul Benedict Bistriţeanul a binecuvântat credincioşii din Sigmir. Părintele Daniel Dascălu, hirotesit iconom stavrofor. De Lăsatu Secului, spectacol oferit de Primăria Bistriţa
- La Sigmir, la iniţiativa părintelui Daniel Dascălu, a fost inaugurat Centru cultural-catehetic „Sfântul Ierarh Nicolae”. Ateliere de creație, catehetice, cursuri IT, meditații
- În a treia zi de Crăciun, comunitatea din Sigmir şi-a întâmpinat noul păstor- preotul Daniel Dascălu!
- Cântec, joc și voie bună, la Sigmir! Zece familii care au aniversat jumătate de secol de căsnicie, premiate de Ioan Turc şi preotul Daniel Dascăl
Adaugă comentariu nou