Monografia “Opera Română”, lansată la Cluj

Monumentala lucrare a muzicianului şi pedagogului Octavian Lazăr Cosma, preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – OPERA ROMÂNĂ DIN CLUJ, vol. I, perioada 1919 – 1959, apărută la Editura Charmides, Bistriţa, manageriată de profesorul Gavril Ţărmure, a fost lansată la Opera clujeană, în cadrul unui eveniment special, ocazionat de reluarea spectacolului cu opera FORŢA DESTINULUI de Verdi. Despre lucrarea care se înscrie în rândul operelor de valoare au vorbit, la lansare, personalităţi ale Clujului muzical şi academic: regizorul Rareş Trifan – Director General al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, reputaţii profesori şi compozitori Valentin Timaru şi acad. Cornel Ţăranu, Gavril Ţărmure – organizator şi promotor cultural de marcă, fondator al Societăţii de concerte Bistriţa, toţi evocând gloria Operei clujene, de la întemeiere şi pînă la momentul în care se încheie primul volum. Volumul, după cum însuşi autorul mărturiseşte, se adresează intelectualilor, celor care doresc să cunoască ce a fost în trecut şi, în primul rând, iubitorilor de operă. Aceştia vor găsi nenumărate argumente în favoarea dragostei lor. Este în pregătire şi al doilea volum al monografiei , care va fi lansat “când vor fi bani”. Primul volum aşteaptă de 12 ani să fie tipărit şi a văzut lumina cernelii priuntr-un proiect iniţiat de Gavril Ţărmure. Volumul al doilea este gata corectat, aşteaptă doar tiparul. Şi ar fi păcat să mai aşteptăm 12 ani pentru a întregi lăudabilul proiect.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5