Moş Crăciun va veni şi anul acesta pentru copiii internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă, dar şi pentru cei ai angajaţilor
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, ec. Gabriel Lazany, a anunţat că în 21 decembrie, începând cu ora 11.00, este programat un eveniment de amploare pentru peste 300 de copii ai angajaţilor unităţii spitaliceşti. Moş Crăciun va veni cu cadouri atât pentru aceşti copii, de până în clasa a IV-a, cât şi pentru cei care îşi petrec sărbătorile de iarnă în secţia de Pediatrie.
„Vine Moş Crăciun şi pentru copiii angajaţilor, cei care sunt inclusiv în clasa a IV-a. Am organizat un eveniment în data de 21 decembrie, de la ora 11.00, cu ajutorul sindicatelor prezente în spital. Sunt aproximativ 330 copii ai angajaţilor care s-au înscris şi vor participa la eveniment. Va fi şi trupa Sclipirici. Evenimentul va avea loc în curtea spitalului, după care această trupă va avea o acţiune de voluntariat în colaborare cu Fundaţia Inocenti, pe secţia de Pediatrie, pentru copiii internaţi. Copiii internaţi au primit cadouri şi de Moş Nicolae şi vor primi şi de Moş Crăciun din partea spitalului. Încercăm să avem grijă de toată lumea”, a declarat Gabriel Lazany.
Citiţi şi:
- Biserica şi administraţia şi-au dat mâna, la Ciceu Giurgeşti, pentru a oferi un cadou muzical copiilor
- Peste 225 de copii cu afecţiuni respiratorii, internaţi în luna decembrie la Pediatrie! Secţia de Boli Infecţionase, secţie suport!
- Mediafax: Nouă bistriţeni internaţi la spital, după ce au consumat ciuperci
- Urmează trei zile de Poveste de Crăciun în Bistrița-Năsăud
- Celebrul Ştefan Hruşcă colindă, în premieră, locuitorii de pe Valea Ţibleşului. Primarul Paul Ştir: Vă aşteptăm, cu mare drag, pe toţi la Căianu Mic!
Adaugă comentariu nou