Municipiul Bistriţa şi 25 de comune, pe lista sinteză a CNI cu proiecte de modernizări de drumuri! Vezi obiectivele propuse!

Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, a aprobat astăzi, Lista-sinteză a obiectivelor de investiţii din cadrul subprogramului ”Drumuri de interes local și drumuri de interes județean” din Programul Național de construcții de interes public sau social (PNCIPS), derulat de Compania Națională de Investiții.

Lista cuprinde 1.204 obiective pentru care se vor realiza, în principal, lucrări de reabilitare și modernizare drumuri; realizare și amenajare de trotuare, șanțuri betonate și poduri; amenajare de intrări în curți; asfaltare străzi; amenajare de alei și pasarele pietonale şi reparații sectoare de drum comunal.

Finanțarea acestor obiective se va realiza în conformitate cu prevederile OG 25/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Iată lista obiectivelor din Bistriţa-Năsăud!
1.Bistrița - Amenajare de străzi în zonele noi de locuințe din municipiul Bistrița, etapa 3-Str. Simfoniei, Valea Căstăilor, Dinu Lipatti, Vasile Lucaciu, Orizontului, Gheorghe Dima
2.Bistrița Bârgăului - Modernizarea infrastructurii rutiere locale în comuna Bistrița Bârgăului
3.Budești - Modernizare drumuri de interes local în comuna Budești
4.Chiochiș - Modernizare drumuri de interes local în comuna Chiochiș
5.Dumitra - Modernizare străzi în comuna Dumitra
6.Feldru - Modernizare drumuri locale și pod peste râul Someșul Mare în comuna Feldru
7.Ilva Mare - Modernizare infrastructură rutieră în comuna Ilva Mare, județul Bistrița-Năsăud
8.Ilva Mare - Modernizare drumuri de interes local în localitatea Ilva Mare
9.Maieru - Asfaltare capete străzi în comuna Maieru
10.Matei - Modernizarea infrastructurii rutiere locale în comuna Matei
11.Mărișelu - Modernizare străzi în comuna Mărișelu, județul Bistrița-Năsăud
12.Miceștii de Câmpie - Modernizare străzi rurale în comuna Miceștii de Câmpie
13.Milaș - Modernizare drumuri de interes local în comuna Milaș, județul Bistrița-Năsăud
14.Nușeni - Modernizare drumuri de interes local în localitatea Nușeni
14.Parva - Modernizare străzi în comuna Parva
15.Poiana Ilvei - Modernizare Strada Valea Popii și Strada Schitului și amenajare Vale în comuna Poiana Ilvei
14.Poiana Ilvei - Modernizare străzi în comuna Poiana Ilvei
15.Rebrișoara - Modernizare drum comunal DC 2D Rebrișoara-Poderei, amenajare alee pietonală, realizare pod între strada Răstoaca 4 și strada Poderei și pasarelă pietonală suspendată peste râul Someșul Mare, comuna Rebrișoara
16.Runcu Salvei - Modernizare drumuri în comuna Runcu Salvei
17.Salva - Modernizare drumuri de interes local în comuna Salva
18.Sânmihaiu de Câmpie - Modernizare drumuri de interes local în comuna Sânmihaiu de Câmpie
19.Șieu - Modernizare infrastructură de interes local în comuna Șieu
20.Șieu-Odorhei - Modernizare drumuri de interes local în comuna Șieu-Odorhei
21.Sieuț - Modernizare infrastructură de interes local în comuna Șieuț
22.Sieuț - Amenajare trotuare și șanțuri în comuna Șieuț
23.Spermezeu - Modernizare străzi rurale în localitatea Dobricel, comuna Spermezeu
24.Spermezeu - Modernizare străzi rurale în localitatea Spermezeu, comuna Spermezeu
25.Spermezeu - Modernizare străzi rurale în localitatea Dumbrăvița, comuna Spermezeu
26.Șintereag - Modernizare infrastructură de interes local în comuna Șintereag
27 Teaca - Modernizare drumuri de interes local în comuna Teaca.

 

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5