Nemţii ne-au mai trimis două TIR-uri cu paturi şi noptiere
Asociaţia de utilitate publică Internationales Bildungs und Sozialwerk din Germania, coordonată de prof. univ. Heinrich Schnatmann, a intermediat un nouă donaţie pentru Consiliul Judeţean Bistriţa-Nãsãud. Transportul care a ajuns zilele trecute la Bistriţa cuprinde mobilier pentru unităţi medicale şi de asistenţă socială. În fapt, un număr de 67 de paturi de îngrijire cu posibilitãţi de reglare, 41 de noptiere şi două aparate de developat filme medicale au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsãud, Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi unităţile subordonate Direcţiei Generale de Asistenţă Socialã şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năşăud, potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al CJ BN, Bogdan Rusu.
Gestul asociaţiei germane este unul lăudabil. Pe de altă parte, faptul că primim aceste donaţii, “transporturi umanitare” sau cum se numesc ele, denotă sărăcia sistemului nostru sanitar. Ei bine, noi le dăm medicii şi asistentele, ai ne dau paturile.
Citiţi şi:
- Peste 30 de paturi, saltele și noptiere au ajuns din Germania la Spitalul Beclean
- Primele paturi şi noptiere noi au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Preşedintele Moldovan: Continuăm investiţiile în sănătate
- Donaţii germane pentru instituţii sanitare şi sociale din Bistriţa-Năsăud
- Două TIR-uri cu cherestea, mobilier și lenjerii noi din partea comunității din Prundu Bârgăului pentru comunele sinistrate din județul Galați
- Trei TIR-uri remorcate, în Pasul Tihuța! Filtru la Valea Străjii pentru verificarea cauciucurilor
Adaugă comentariu nou