Nepoţeii, în scrierile bunicilor

Nu de mult, am avut bucuria să primesc în dar, cu dedicaţie, trei cărţi minunate,  de la trei autori în a căror cuprins, poeţii (bunici), îşi poartă în suflet şi în poezie cu sensibilitate şi multă dragoste nepoţii (copiii în general), abordând atât stilul clasic, cât şi cel modern.

          Un scurt comentariu:

          Sunt cărţi care nu le poţi lăsa din mână, le citeşti fără întrerupere, descoperi lumea adevărată, făcând parcă o incursiune a evoluţiei umane: copil - bunici, cu întâmplări şi povestioare hazlii, care cu trecerea timpului duc la maturizare.

          Copilul descoperă lumea când face primul pas, când rosteşte primul cuvânt greu de desluşit, când se aruncă la obrazul tău şi te  sărută în hohote de râs, când plânge şi nu şti de ce, când jucăriile devin principala curiozitate şi atracţie, când încep întrebările: de ce? ce e asta? pentru ce? ..., când în căpşorul lor apar semne ale iubirii nevinovate, iar bunicii atenţi la toate, cu inimă deschisă, iubire desăvârşită şi mare grijă, îi înconjoară, îi ajută călăuzindu-i în ceea ce vor să facă, mai precis, răspund la toate provocările aşa încât persoana lor se interpune cu a nepoţilor.

          O vorbă din popor spune: „Bunicii au dat în mintea copiilor” sau „Bunicii, iubesc nepoţii mai mult decât pe copii lor”. Este posibil!

          Multe sunt cauzele şi împrejurările, care fac, ca bunicii să-şi iubească nepoţii mai mult ca orice, înconjurându-i cu multă dragoste şi afecţiune. Sunt urmaşii lor, nădejdea la bătrâneţe, duc mai departe faima familiei ca nume, preocupări, obiceiuri şi tot ce este mai bun şi sfânt în viaţă - Credinţa şi tradiţiile strămoşeşti.

          Mircea Daroşi - scriitor, poet, publicist, membru a Ligii Scriitorilor Români - filiala Năsăud, Redactor şef al Revistei „Astra năsăudeană”, în data de 13.03.2015, îmi dăruieşte volumul său de poezie intitulat în mod simbolic „NISIPUL CLEPSIDREI” un volum excepţional, tipărit la Editura Mesagerul - Bistriţa - 2015, în care la pagina 44 dedică o poezioară Mariei Teodora, întitulată „NEPOŢICA”.

          Poetul, plin de sensibilitate şi iubire îşi creionează prin vers, cu mult drag şi afecţiune părintească, frumuseţea, gingăşia, isteţimea şi chiar impulsul autoritar a nepoatei Maria Teodora, la numai doi anişori.

          Redau câteva versuri:

          „Pui de om cu ochii mici / Ca şi boabele de linte / Nu-nţeleg ce vrei să zici /

          Cu ciudatele-ţi cuvinte / Din priviri îţi sar scântei / Când îţi trebuie ceva /

          Şi de n-am ghicit ce vrei / Plânsul e plăcerea ta / Când ai chef de jucării /

          Tu le iei la rând pe toate / Şi faci camera de zi / Un muzeu de exponate !

          Titina Nica Ţene - scriitor, poet, membră a ligii Scriitorilor Români - Filiala Cluj, în data de 30.04.2015 mi-a oferit în dar o carte intitulată „Întâmplări hazlii cu o nepoţică povestite de bunică”, tipărită la editura „Ecou Transilvan” din Cluj-Napoca - 2014.

          De fapt, sunt două nepoţele: Catinca, care la data editării cărţii avea 10 ani şi Anastasia patru ani, dar nucleul cărţii îl constituie întâmplările cu Anastasia - mezina familiei.

          Amândouă sunt frumuşele foc, cu ochii albaştrii ca cerul, luaţi de la tata şi gropiţe în obraji luate de la mama, despre care bunica consemnează cele mai fermecătoare întâmplări - poveşti.

          Cartea este excelentă, se remarcă dibăcia şi răbdarea unui om de cultură (bunica), care prin comportament adecvat copilăriei, şi vorbă caldă atrăgătoare, generează subiecte de discuţie, care trezesc interes şi curiozitate pentru micuţe, din care decurg o mulţime de întrebări: un exerciţiu a capacităţii de gândire, dezvoltarea creativităţii în vorbire, constatând isteţimea nepoţelelor, spontaneitatea şi frumuseţea întâmplărilor şi întrebărilor hazlii, foarte interesante, la care nu întotdeauna găseşti răspuns.

          Cartea, ca format este mică, de mărimea unei jumătăţi de coli de hârtie A4, pe coperta din faţă este poza bunicii cu cele două nepoţele, frumoase toate trei, dar par a fi încrezute, de ce încrezute? pentru că aşa reiese din povestea bunicii - Catinca şi … „iubitul” la cinci anişori:

          „Zilele astea am fost s-o iau de la grădiniţă. Vine spre mine şi îmi aruncă o privire fugară şi se repede, pur şi simplu, spre un băieţel: Horaţiu, iubitule, Horaţiu, iubitule. Îl pupă pe păr. Iar băiatul se fereşte de ea astupându-şi faţa în mâini şi fuge.

-        Cine este acest băieţel, Catinca?

-        E iubitul meu, Horaţiu.

-        Dar văd că el nu prea te iubeşte, că nu te bagă în seamă.

-        Păi nu, nu mă iubeşte, numai eu îl iubesc.

-        Uite, Catinca, eu când eram ca tine eram încrezută.

-        Ce e aia, încrezută?

-        Aşa, ridicam capul, stăteam cu spatele drept, şi lăsam băieţii să vină spre mine să-mi spună că mă iubesc şi eu ziceam: „Lasă-mă în pace!”

          Când mă duc peste două săptămâni, să o iau din nou pe Catinca de la grădiniţă, îmi spune: - Titina, să şti că i-am spus şi verişoarei  mele Iulia, din clasa a doua, să fie încrezută, şi de când suntem încrezute, toţi copiii ne iubesc!”

          Poveştile şi întâmplările cu Anastasia (nepoata cea mică) sunt multe, foarte amuzante, începând de la vârsta de şase luni, dar voi relata doar una, din povestea bunicii „Secretul”:

          „Când mă duceam cu bunul Florin pe la ea, după amiaza, când venea de la grădiniţă (la trei anişori) ne punea să ne aşezăm pe canapea şi ne spunea:

-        Să staţi cuminţi, să nu faceţi gălăgie, că mă doare capul, să desenaţi frumos … Ne dădea câte o coală de hârtie să desenăm, apoi ne controla.

-        Nu aţi făcut bine, fiţi mai atenţi. Ia să-mi spuneţi care-i stânga, care-i dreapta. Noi o ascultam, dar ne venea să râdem şi iar ne apostrofa:

-        Dacă nu sunteţi cuminţi, vă dau bulină neagră …

-        Ia să-mi spuneţi voi, pe rând, câte o poezie … spuneţi tare şi frumos!” ş.a.m.d.

Vă puteţi imagina continuarea  lecţiei …, copiii fiind bunicii!

          Într-o zi bunica povesteşte Anastasiei „Capra cu trei iezi”. Ei! Lupul era cel care o potolea pe Anastasia când era neastâmpărată, îi era frică de lup…

          Pe ultima copertă a cărţii, sunt mai multe poze ale bunicii cu nepoţelele, dar ceea ce trebuie reţinut sunt concluziile trase de bunica: „Spun, fără teama de a greşii, că niciodată nu am învăţat aşa de mult din altă parte, cum am învăţat de la copii”.

          Vlaşin Raveca - poet, născută în Mintiul Năsăudului, membră a Cenaclului Literar „I.Pop Reteganu” Dej, membră fondatoare a Cenaclului Literar „Radu Seplecan” al Astrei Dej şi membră a Ligii Scriitorilor Români - filiala Cluj, în luna iunie 2015 îmi oferă o carte de poezii intitulată „PRIN GRĂDINA DE POVEŞTI”, tipărită la Editura Astra Dej - 2015, este al şaptelea volum scris de autoare.

          Poeta, este şi bunică, are un anume fel de a fi: un om sensibil, cu vorbă blândă, cu dragoste şi frumuseţe sufletească, cu zbateri, vise şi speranţe pe care nu şi le-a pierdut, a reuşit să dea viaţă talentului dat de bunul Dumnezeu, prin cărţi şi poezie, devenind o mare scriitoare lirică (vezi şi vol. „Din mareea gândului”).

          Cărţile dedicate copiilor prin poveşti şi versuri sunt extraordinar de reuşite, ca de exemplu poezia „Patru anotimpuri”, în care primăvara este asociată cu „un copil”, cu  „o sărbătoare”, în poezia „Ghiocelul”, simbol al regenerării naturii şi asocierea cu copilul - simbol al perpetuării vieţii, apoi, poeziile „Uliţa copiilor”,  „Poveste de vară”, „Lada cu mere”, etc.

          În marea lor majoritate, poeziile volumului „Prim grădina de poveste” conţin versuri pentru copii, citez câteva rânduri din mai multe poezii:

„Nepoţica” - Ce isteaţă şi ce dulce / Când îşi pune ceva-n gând /

           Cu trei vorbe mă seduce / De mă joc cu ea la rând.

„Toboşarul” - În baraca lui bunicu / Am dat peste două oale  / Vechi, uitate, obosite /

Groase-n piele / Mari şi goale / Pregătindu-mi două beţe / Sprintene şi uşurele /  Îmi ziceam că-s toboşar / Şi-ncropeam ritmuri cu ele.

„În vacanţă la bunici” - Buni, ce faci de mâncare / Astăzi pentru prânzul mare /

          O zeamă de baraboi / Cum se face pe la noi .

„Prâsnelul” - Sfâr…prâsnel nepotolit / De bunicul învârtit / Să-i distrez pe nepoţi /

          Se-adunară-n juru-i toţi .

 „Vroia să ştie” - Toţi am fost copii odată / Şi-am făcut mici prostioare /

          Ştim că-n perioada dată / Nu suntem îngeri sub soare.

          În concluzie:

          Bunicii, împreună cu părinţii sunt cei care contribuie la educarea copiilor, le formează caracterul, fiind apoi, ei însăşi în măsură să-şi aleagă modelele de urmat, uneori chiar şi profesia celor din familie.

          Bunicii scriitori, precum cei trei autori, oameni de-o aleasă cultură, ştiu ce înseamnă să pună pe hârtie poveştile şi poeziile adevărate despre nepoţi şi copii, ele sunt un bulgăre de aur, pe măsura trecerii vremii!

                                                                                          Floarea Pleş

                                                                      Preşedinta Cercului Astra oraş Năsăud