Mama din Feldru

Am cunoscut-o anul trecut, când venise de la Feldru (judeţul Bistriţa-Năsăud), la neamuri, însoţită de nepoţica ei mai mare, Cătălina (Lina, pentru cei care o răsfaţă).

Amfitrioana, unde poposisem şi eu, mi-a dat câteva informaţii despre această formidabilă femeie de pe Someşul rodnean - Maria Şofronie. Era un subiect tentant de reportaj, însă aş fi vrut să am o discuţie directă cu ea. Acum, în primele zile de după Sărbătorile Pascale, m-am aflat din nou la Anieş şi ea, împreună cu nepoţica cea mare (clasa a II-a), Lina/Cătălina, se aflau, de asemenea, găzduite de aceeaşi familie Cătălina şi Doru Chisăliţă. A acceptat să dialogăm în vederea unui viitor text gazetăresc.

Întâmplarea a făcut să stau de vorbă mai întâi cu Lina (Cătălina). E genul acela de copil reţinut, în primul moment, apoi deschis, vioi şi de o sinceritate cuceritoare. Ochii ei negri, expresia feţei iradiază de cumsecădenie şi bun simţ; se lasă iscodită şi dă răspunsuri limpezi, scurte, isteţe.

”Lina, de ce pe bunica ta o numeşti mamă şi nu bunică?” ”Pentru că ea ne-a crescut, împreună cu tata Nelu şi tata Gavrilă, pe mine şi cei doi gemeni, frate şi soră.” ”Totuşi, mama, cea care v-a adus pe lume, este altcineva, nu bunica.” ”Nu e mama noastră.” ”De ce?” ”Fiindcă ne-a lăsat şi s-a dus în Spania”. ”Bunicii tale nu-i spui bunică?” ”Nu, îi spun mamă”. ”Fiinţa aceea, care v-a adus pe lume, şi nu o numeşti mamă, vine pe acasă, pe la Feldru?” ”Da, câteva zile, vara.” ”Şi cum i te adresezi?” ”Nici cum” ”De ce?” ”Pentru că nu vreau să vorbesc cu ea.” ”Dar ea nu se supără pentru asta?” ”Nu, nici nu-i pasă”. ” Sora şi fratele tău, cei doi gemenji, mai mici fiind, cum o întâmpină?” ”Nici ei nu vor să ştie de ea.” ”Când vine, vă aduce ceva?” ”Da, dulciuri, însă eu le refuz.” ”Aşa ţi-au cerut mama/bunica ori tata, ori bunicul?” ”Nu. Nu vreau nimic de la persoana aceea.” ”O urăşti, o dispreţuieşti?” ”Nu nu-mi pasă de ea, pentru că o am pe mama Maria.”

Într-o astfel de conversaţie poţi să te inhibi, să nu mai şti ce să întrebi. Te uiţi la ea, are 9 anişori, se uită la tine cu o lumină a ochilor migdalaţi, curată, o privire de o frumuseţe cum n-o întâlneşti mereu la vârsta aceasta. O lumină a iubirii pentru cei care o iubesc: bunica, bunicul, gemenii, tatăl (dus mereu la lucru în construcţii), cei din jur, colegii de clasă, învăţătorul, rudele, vecinii.

Mă abţin să fac aprecieri, să dau sentinţe sentimental-morale, vreau să rămân (cât pot) la acel nivel numit de anglo-americani ”no comment”.

Apoi, am vorbit cu mama/bunica. O ascultam uneori cu pleoapele închise, să nu-mi vadă privirea înrourată.

Când persoana aceea (mama naturală) a plecat din ţară, Lina (Cătălina) avea 3 ani şi 7 luni. Fetiţa o ţine minte dintr-o scenă când, pusă să spele de noroi într-un lighean nişte pantofi, a fost bătută cu capul de lighean, fiindcă nu a spălat încălţămintea cum trebuia (avea 3 ani!). Cei doi gemeni (Ioana şi Gavrilă) aveau 1 an şi 7 luni. Fiinţa aceea nu a dorit să aibă nici măcar o poză cu copiii ei. Eu am întrebat-o pe mama din Feldru: ”De ce ţine, totuşi, să vină în ţară, doar aşa, ca să le aducă dulciuri copiilor?” Mi s-a răspuns: ”Vine de ochii lumii.” ”Am înţeles că Lina nici măcar nu vrea s-o vadă. Aţi încercat voi, bunicii, să-i creşteţi în duşmănie pentru mama lor naturală?” ”Nu. Mereu le-am spus şi le spunem:Asta e mama voastră, noi suntem bunici. De fiecare dată, cel mic (are 7 ani acum) zice la fel: Nu-i mama mea!”

În urmă cu trei ani, cei doi soţi au divorţat. Judecătorul de la Năsăud i-a spus tatălui: ”Ridică fruntea, ca tată şi înlocuitor de mamă. E prima mea sentinţă când încredinţez copiii tatălui.”

Noaptea, înainte de culcare, după ce copiii îşi spun rugăciunea, ei continuă: Ţine-i, Doamne, pe mama Măriuca, pe tata Gavrilă şi pe tata Nelu.” În câteva rânduri, bunica/mamă i-a zis celui mic că ar trebui să o pomenească şi pe mama aceea din Spania. Nepoţelul a replicat de fiecare dată la fel: ”Nu pot.” ”De ce?” ”Aş simţi că mă înec.”

Mama Maria, în supărarea ultimilor ani, a avut două pareze şi un preinfarct. Dar, cum mi-a mărturisit în finalul dialogului nostru: ”Numai datorită lor, a celor trei nepoţei, am viaţă. Dumnezeu e sus şi va face cum o fi.”