Nevăzătorii în concursuri: - „Pe meridianele lumii” şi „Imaginea ta contează”

La sediul Filialei ANR B-N, în 29 martie, începând cu ora 9.30, s-a desfăşurat faza judeţeană la două deosebite concursuri pentru nevăzători: „Pe meridianele lumii” , la care ar participat un număr mare de nevăzători din întreg judeţul, de diferite vârste, urmat de mult aşteptatul, din partea doamnelor şi domnişoarelor, concurs „Imaginea ta contează”, la care au fost prezente un număr important de doamne şi domnişoare nevăzătoare.
Pentru primul concurs s-au înscris un număr record de participanţi, având ca temă „Cultură generală”, bazat pe întrebări cu trei răspunsuri, unul fiind cel real, care trebuia precizat de către concurent.
Juriul concursului a fost alcătuit din: preşedinte Filiala ANR B-N – Iacob Pop, preşedinte juriu; Paul Seplecan şi Sorin Herciu de la Clubul „Lions” din Bistriţa în calitate de membri.
În urma desfăşurării probelor şi a punctajului obţinut, clasamentul arată astfel: Locul I – Petre Predescu; locul II – Avram Nicolina; locul III - Teofil Moldovan şi menţiune – Ioan Filip.
La cel de-al doilea concurs, juriul a fost format din Iacob Pop – preşedinte Filiala ANR B-N şi preşedintele juriului, Teofil Moldovan – vicepreşedinte filială şi Anghel Drăguşin – membri, care au avut de departajat concurentele, care s-au pregătit atât teoretic, cât şi practic foarte bine.
Clasamentul este următorul: Locul I – Camelia Savu; locul II – Susana Drăguşin; locul III – Nicolina Avram şi menţiune Corina Bîrlădeanu.
În deosebitele, necesarele, utilele acţiuni s-au implicat şi s-au dedicat trup şi suflet în desfăşurarea activităţilor d-na Elena Pop – secretar executiv al filialei, în calitate de examinator şi d-na Emilia Negruşa – contabilul filialei. Merită subliniat faptul că cel care simte şi trăieşte ca un nevăzător, se dedică, se implică, se mulează pe situaţia persoanelor cu dizabilităţi, este omul care dăruieşte, ajută şi trăieşte alături de membrii ANR este preşedintele Filialei ANR B-N, Iacob Pop – un exemplu pentru dăruire în rezolvarea problemelor nevăzătorilor, cel care a fost un excelent organizator al concursurilor.
Se aduc mulţumiri deosebite sponsorilor acestor două concursuri – Clubul „Lions” din Bistriţa, care sunt şi vor rămâne alături de nevăzători pe tot parcursul anului şi nu numai.
Felicităm câştigătorii, iar locurile I vor reprezenta judeţul la faza zonală de la Timişoara.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5