Nevăzătorii, indignaţi, vor protesta la Parlamentul României

Aflăm de la preşedintele Filialei ANR B-N, Iacob Pop, că nevăzătorii sunt supăraţi, necăjiţi, indignaţi şi considerând că s-a făcut un abuz pentru această categoria cu dizabilităţi, aceştia s-au mobilizat şi organizat pentru a protesta vehement în faţa clădirii Parlamentului României în data de 29.09.2011.

Preşedintele Filialei Judeţene a ANR B-N, Iacob Pop, împreună cu o delegaţie numeroasă de nevăzători din judeţ se va deplasa la Bucureşti, în data de 29.09.2011, pentru a participa la protestul privind apărarea drepturilor nevăzătorilor şi sunt categoric împotriva propunerii spre aprobare a LEGII ASISTENŢEI SOCIALE, CAPITOLUL 4, SECŢIUNEA a 3-a, prin care SE DIMINUEAZĂ INDEMNIZAŢIILE PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI.

Protestul este susţinut de toţi nevăzătorii din ţară, iar Asociaţia Nevăzătorilor din România (ANR) va înainta Parlamentului României un PROTEST pentru a modifica Legea Asistenţei Sociale, cu propuneri şi amendamente concrete, cât şi punctul de vedere al Consiliului Naţional al Dizabilităţii, a cărui preşedinţie este deţinută de ANR prin preşedintele Sergiu Radu Ruba.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5