„Pe meridianele lumii”
Ca de fiecare dată, într-o organizare de excepţie, în care a fost implicat IACOB POP, preşedintele Filialei Judeţene ANR (Asociaţia Nevăzătorilor din România) Bistriţa-Năsăud, la care participarea nevăzătorilor din judeţul nostru a fost numeroasă, s-a desfăşurat la sediul filialei din Bistriţa, în data de 22.09.2012, începând cu ora 9.00, un interesant şi captivant concurs de cultură generală sub denumirea „Pe meridianele lumii”, care face parte din activităţile planificate de ANR şi unde nevăzătorii au dat dovadă de certe cunoştinţe generale, din cariate domenii de activitate, inclusiv literatură, muzică, geografie, istorie etc.
Menţionăm că participarea nevăzătorilor a fost una de excepţie, venind din tot cuprinsul judeţului, iar numărul concurenţilor înscrişi în această întrecere a fost unul semnificativ raportat la numărul nevăzătorilor din judeţ.
Juriul concursului, format din Bogdan Mureşan – student şi membru, Aurel Coman – preşedintele juriului şi Iacob Pop –preşedintele Filialei ANR B-N, membru, au jurizat cu exigenţă şi corectitudine pe toţi concurenţii. Examinatorul acestei utile şi frumoase activităţi a fost d-na Elena Pop – secretar executiv al Filialei ANR B-N, o femeie care se implică şi este totdeauna alături de nevăzători.
Au fost adresate concurenţilor câte 10 întrebări dintr-un număr de 245, fiecare întrebare avea trei variante de răspuns, concurentul trebuia să aleagă varianta corectă, fiind nevoie de întrebări de baraj, în număr de 5, pentru departajarea concurenţilor. Fiecare răspuns corect a fost notat cu 10 puncte.
Astfel, după epuizarea celor 10 întrebări şi a celor suplimentare, juriul i-a desemnat câştigători, în urma punctajului obţinut, pe: PETRE PREDESCU – locul I, TEOFIL MOLDOVAN – locul II (vicepreşedinte Filiala ANR B-N), AUREL FILIP – locul III şi ANA GRĂNIŞTEANU – menţiune.
Au fost oferite premii în bani câştigătorilor, din partea unor sponsori generoşi, care nu doresc să-şi publice identitatea.
Conducerea Filialei ANR B-N, cât şi preşedintele Iacob Pop, merită felicitări pentru modul de implicare în activitatea desfăşurată, reuşind, cu brio, să desfăşoare acţiuni de integrare a nevăzătorilor, cât şi de socializare a persoanelor cu dizabilităţi, iar nevăzătorii au dat dovadă de implicare şi responsabilitate în concursul ce s-a desfăşurat.
Felicităm câştigătorii concursului, concurenţii şi sponsorii şi le urăm la mai mare şi la mai multe.
În finalul activităţii s-au servit cafea, apă minerală, suc pentru schimbarea de impresii pe diferite domenii.
PETRE PREDESCU va reprezenta Filiala ANR B-N la faza zonală a concursului, care va avea loc la Sibiu. Menţionăm că Petre Predescu a participat la faza pe ţară a „Concursului de şah” destinat nevăzătorilor, desfăşurat la Râmnicu Vâlcea, unde a ocupat un onorabil loc 12 din totalul de 46 participanţi, pentru care îl felicităm.
Citiţi şi:
- Nevăzătorii, la faza judeţeană a concursurilor Pe meridianele lumii şi Imaginea ta contează
- Nevăzătorii din judeţ, antrenaţi în jocul minţii – şahul
- Nevăzătorii angrenaţi în concursuri solicitante – „Pe meridianele lumii” şi „Imaginea ta contează”
- Faza Judeţeană la concursul de şah pentru nevăzători
- Nevăzătorii din judeţ în concursuri pentru faza judeţeană „Prietenii cărţii Braille” şi „Citire rapidă şi corectă în Alfabetul Braille”
Adaugă comentariu nou