Nicio serbare fără poliţie şi jandarmi

Nicio muscă nu a mişcat în acest sfârşit de săptămână, în Bistriţa-Năsăud, fără să nu fie văzută de „lucrătorii” din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor care „au acţionat pe raza judeţului pentru siguranţa cetăţenilor şi au asigurat măsurile de ordine publică cu ocazia sărbătorilor şi festivalurilor organizate”.

Astfel, un număr de 90 de poliţişti şi 74 jandarmi nu au ratat nicio manifestare, de la “Maialul Cireşelor” (Cireşoaia), Festivalul “Cântecului, jocului şi portului popular” (Şieu) sau la Zilele Bistriţei Medievale până la festivităţilor organizate de Ziua Drapeului Naţional şi Sfinţirea Troiţelor Catolice din Feldru. În noaptea de sâmbătă spre duminică, „lucrătorii” au descins în discotecile şi barurilor de pe Valea Someşului şi Valea Ilvelor.

În urma controalelor întreprinse la un număr de 25 de agenţi economici de pe raza localităţilor Şieu şi Cireşoaia, poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 11.000 lei pentru comerţ ilicit. Poliţiştii au identificat şi două persoane care munceau fără forme legale, raportează subinspectorul Antonela Gorgan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5