Nicolae Manea: Am intrat în Liga I pe burta goală, pe burta goală jucăm şi meciurile astea, de unde prime
Antrenorul Gloriei, Nicolae Manea, după meci:
"Nu pot fi mulţumit, am controlat jocul, am evoluat mai bine decât adversarul. E adevărat că după gol am avut o cădere, dar ne puteam desprinde la bara lui Anton. Am primit gol pe o neatenţie, dar vă spun cu certitudine că golul lor a fost din ofsaid mare, dar nu mai putem schimba nimic. Este un egal nemeritat, acum avem un punct în loc de zero. Jocul nostru a crescut de la meci la meci, să sperăm că norocul îşi va întoarce faţa şi spre noi la următoarele meciuri. Trebuia să câştigăm cu Mediaş, dar te mai pedepseşte jocul, te mai pedepsesc şi alţii. Dolha este un portar cu mare experienţă, ştie să îşi mobilizeze colegii, ordonează apărarea, este un mare câştig. Predescu e un jucător valoros, la fiecare joc are execuţii frumoase şi marchează. Aş fi dorit o victorie, mai ales că jocul nostru n-a fost deloc rău. Nu am ce să le reproşez băieţilor, au muncit, şi fără bani. Sunt restanţe financiare mari, chiar şi de doi ani. Am intrat în Liga I pe burta goală, pe burta goală jucăm şi meciurile astea, de unde prime. Mă gândesc foarte serios dacă să mai rămân sau nu, nu ştiu ce să le mai spun jucătorilor. Sunt mâhnit pentru ei că nu am câştigat, vine şi un arbitru şi le strică munca. Am adus şi bani de acasă, şi am adus destui, nu ştiu cum îi voi recupera. Nu m-am îmbogăţit la Gloria, nu am luat niciun leu de când sunt aici, dar am şi eu limitele mele. Jucătorii întreabă mereu: când vin banii, nea Nae? Nu poate merge aşa la nesfârşit, nici mie nu îmi convine să mă compromit".
Cornel Predescu: "Ne-a lipsit șansa"
Declarații Cornel Predescu: "Mă bucur că am reușit să marchez, era mai important să câștigăm, am făcut un joc bun însă ne-a lipsit șansa. Din câte am înțeles, Mediașul a egalat din ofsaid. Sperăm să se rezolve problemele financiare, eu încerc să îmi fac datoria. E o onoare pentru noi să evoluăm în Liga I, sperăm să vină și banii".
Alături de Marius Curtuiuș, Cornel Predescu a fost golgheterul Gloriei în stagiunea precedentă a Ligii a II-a, iar după trei etape în prima ligă are deja două reușite. ...
În etapa viitoare, Gloria joacă la Piatra-Neamț cu Ceahlăul, luni, 13 August 2012, de la ora 19:00.
Adaugă comentariu nou