Niculae Vrasmaş – Punctele cardinale ale poeziei!

La editura „Născut liber” din Bistriţa, condusă de dl. Constantin Valentin Florian, a apărut volumul de debut în poezie al scriitorului Niculae Vrasmaş, născut şi el liber, inginer geolog de profesie, mutat după o viaţă de Bucureşti, în Bistriţa şi Valea Bârgaielor, locurile sale natale, membru al Societăţii Scriitorilor „Conexiuni”.
Cartea la care facem vorbire şi referire este o ediţie bilingvă, română-franceză, intitulată „Puncte cardinale/ Points cardinaux”, într-o traducere aplicată realizată de poetul şi profesorul Florin Avram, autor şi el de poeme, unele scrise direct în limba franceză. Viaţa este veşnică sau poezia, arta?!
Volumul este dedicat memoriei soţiei sale – Tany – Sultana Vrăsmaş şi are pe coperta IV un portret pictural realizat de artista Mirela Orban.
Autor a mai multor cărţi de istorie literară şi eseuri, dl.Niculae Vrăsmaş, frate cu poetul Teo Vrăsmaş, continuă o tradiţie a literaturii bârgăuane, reprezentată la vârf, de un Aurel Rău, Dinu Flîmând, Ioan Oarcăsu, Vasile Fabian Bob, Raveca Buleu, Valentin Raus, Titus Wachsmann Hogiu, George Vasile Raţiu, Ioan Bâca şi alţi corifei ai scrisului din zonă. Poezia, după noi, este o libertate cosmică a omului.
Volumul de debut în poezie păşeşte cu dreptul pe o linie geometrico-poetică blagiană, aproape aforistică, tinzând spre o lirică sapienţială, cu efecte şi porniri moralizatoare.
Este o carte cu valenţe de spiritualitate, de românism, de creştinism ortodox de iubire a speranţei.
„Mesaj către trecut” deschide cartea, lămuritor pentru cititor: „Mesaj către trecut trimis/ De ani lumină/ Nedescifrat, dar apriig/ Prin mister/ Te-îndeamnă să răspunzi/ Doar în surdină/ Cu gând arzând spre ceruri – voiajer”.
Deci poezia acestei cărţi se vrea, se doreşte cantonată, cântată în lumea misterului, iar ca vibraţie lirică, de sunet, în surdină... Adică evoluând într-un balet liric, pe un pod, la cel puţin două capete... ideatice. Lumina şi întunericul, binele şi răul, da şi nu, bărbatul şi femeia, timpul şi eternitatea, trecutul şi viitorul, frumosul şi urâtul, iubirea şi ura, pacea şi războiul ş.a.m.d. Sunt parcă ecouri din filosofia chineză, a lui Yang şi Ying. Poetul este şi un observator, sensibil voltmetru al realităţi şi informaţiei ştiinţifice, căci ştiinţa cuvintelor – Poezia – este o Ştiinţă, cu S mare, dintre cele cosmice! Nu-i aşa: La început a fost Cuvântul! Şi el, cu el, Divinitatea a făurit şi făureşte Lumi! Astfel, înţelegem, noi, următorul poem al cărţii. „Viitorul se repetă”: „Viitorul se repetă/ În ciclul spre trecut/ Aceleaşi fenomene ce se schimbă-n jur/ Apar mereu/ Aceleaşi forme/ Se-ntorc spre început/ E totul în mişcare/ Iar calmul tot mai rar...” Aici îl întrezărim pe genialul Eminescu cu o rază din „Scrisori”. Astronomie matematică, fizică, filozofie, într-o ştiinţă a complexităţii cosmice. Autorul Niculae Vrăsmaş năzuieşte să atingă zenitul liric – „răscruce de direcţii” – poemul „Puncte cardinale”, ce dă titlul volumului este edificator pentru laboratorul poetic al poetului bârgăuan.
„Puncte cardinale”: Puncte cardinale/ Ne atrag înspre zenit/ Răscruce de direcţii/ Alese drept destine/ Cu drumuri felurite/ Tinzând spre infinit/ Ne cer s-alegem calea/ Spre drumul nesfârşit”. Iată, poetul are revelaţia eterului şi a eternităţii. Ţinteşte, cum spuneam, zenitul liric, punctul cel mai înalt al desăvârşirii poetice. Viitoarele volume ale sale vor ilustra drumul destinului său liric. Poetul tinde spre everesturi poetice cu oxigen puţin, cu aer rarefiat al înălţimilor poetice, geniale, autorul însă visând zenitul liric, se mulţumeşte şi cu o „dâră-n viaţă”, adică să lase o nevinovată urmă a trecerii sale prin această lume, ca într-un celebru vers testamentar arghezian: „O dâră-n viaţă/ Doar să laşi/ Ca semn al trecerii prin lume/ O hieroglifă doar/ Nu templu de incaşi/ Modestă sau semeaţă/ O operă anume”. Scriitorul este obsedat de absorbţia sa în gama neagră a neantului şi opune Cuvântul Divin, Sacru... deşertăciunii lumii. Cartea apare cu sprijinul Palatului Culturii Bistriţa, a Centrului Cultural Municipal „G. Coşbuc”, a prof. dr. Dorel Cosma.
El merge în poemele sale pe antinomii, pe curburi spaţio-temporale ca în poemul „Răsăritul este un apus”. „Răsăritul meu (şi al nostru – n.n.)/ A fost un vechi apus/ Iar răsăritul tău/ Va fi apusul meu/ Care s-a dus/ Dar nu uita/ Deşi e foarte greu/ Să ştii ce va urma/ Că şi apusul tău/ pe alt ... răsărit/ Cu soare-l va scălda/ Şi tot mereu/ Povestea asta/ Spre infinit/ Se va îbdrepta/ Apusul e mereu un răsărit.
Aici parcă e vorba de legea a II-a a termodinamicii – căci în lumea 3D – tridimensionala a noastră nimic nu se creează, nici nu se distruge nimic, ci totul se transformă dintr-o formă fizico-chimică în alta ca într-un perpetuum mobile cosmic, ca într-o Sferă Dyson. Să scriu şi eu?! Scrieţi, nu mai scrieţi, poeţilor! Aceasta este povestea lumii noastre?!
Eseist, prozator, jurnalist şi iată şi poet – Niculae Vrăsmaş este un lucid neobosit, un solar şi un optimist incorigibil, găsind întotdeauna remarci precise, obiective, pline de suculenţa informaţiilor ştiinţifice contemporane, dar şi de inspiraţie. Niculae Vrăsmaş ne invită la un joc de şah, de domino, al ideilor, dacă vreţi, platoniciene. Domnia sa este o prezenţă animatoare cultivată şi neobosită, informată – cum spuneam – cultivatoare de răsaduri literare, lirice în speţă, în Raiul Poeziei, având ca repere Punctele cardinale, după busola sufletească, poetică, dar şi după acea a unui vajnic inginer geolog studiind măruntaiele, viaţa şi istoria Planetei Fiinţă vie, care este Terra. El cultivă şi poemul Haiku: „Ultimul pieton/ Vulturul mare de sus/ Îl încercuie”. Poetul este „mereu în căutare” şi mereu se întreabă ... În poemul său de creştin practicant ortodox până şi „lemnul se roagă” : „Lemnul care se roagă/ Prin turle ascuţite/ De biserici şi cruci/ Sculptate/ Şi porţi de lemn/ Încrustate de bătrâni/ În semn de rugă/ În Ţara Maramureşului/ Cu biserici/ Case de lemn/ Care se roagă/ Odată cu omul/ Care le-a dat credinţă”.
Un romantic întârziat, meditativ şi reflexiv. Aceste ar fi cele patru puncte cardinale ale poeziei lui Niculae Vrăsmaş, iubirea aproapelui, credinţa în Dumnezeu şi în România. Zenitul liric şi dâra – operă de cuvinte – aruncate profetic într-o sticlă-carte de poezie în oceanul Timpului Infinit. Căci poetul ştie că Ars longa, vita brevis!