Lorant Sas, noul lider PLUS Bistriţa-Năsăud: Să câştigăm Primăria Bistriţa, celelalte trei oraşe, plus primele cinci comune din judeţ! Vezi cu cine face echipă!

Convenția Județeană PLUS şi-a desemnat, la finele săptămânii, pentru un mandat de doi ani, noua structură de conducere, trei lideri locali şi echipele lor încercând să-şi adjudece votul delegaţilor. După două tururi de scrutin, preşedinte al filialei judeţene PLUS a fost ales Lorant Sas, secretar general fiind Laura Tudor, în timp ce trezorier este Anamaria Bretfelean, iar pentru strângerea de fonduri a fost ales Alin Dolha. Responsabil de comunicare este Monica Halaszi. Din Biroul Filialei Judeţene PLUS fac parte Iacob Pop, Laurenţiu Emil Istrate, Dănuţ Pop şi Gavrilă Domide. Aurora Moldovan coordonează Comisia Judeţeană de Cenzori, iar din Comisia Judeţeană de Integritate şi Arbitraj fac parte Liliana Ruxandra Popitean, Mircea Octavian Dura şi Cătălin Cocian.  

Evenimentul politic intern a fost girat de prezenţa europarlamentarului Dragoş Pâslaru, a Oanei Bogdan - reprezentant al Biroului Național PLUS și Adelei Lile  - coordonator regional PLUS, Regiunea Nord-Vest.

        De altfel, în acest sfârşit de săptămână au fost alegeri în 4 filiale judeţene PLUS, Gorj, Argeş, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud. „Partidul Libertate, Unitate, Solidaritate – PLUS este un partid tânăr, înfiinţat în decembrie 2018, dar astăzi avem 15000 de membri şi ne considerăm în teritoriu. Până la 15 septembrie vom avea înfiinţate toate filialele judeţene. Am avut parte de discuţii aprinse, care prefigurează nişte soluţii pentru judeţul Bistriţa-Năsăud şi îl felicit pe preşedintele proaspăt ales Lorant Sas”, a punctat Oana Bogdan.

          „Ne propunem în primul rând să consolidăm partidul PLUS în judeţ, vom începe de săptămâna viitoare alegerile în comunităţile locale şi dezvoltarea comunităţilor locale în judeţ. Vom organiza alegeri pentru organizaţia Generaţia PLUS, care înseamnă organizaţia tinerilor din PLUS. Avem un număr deja destul de mare de membri şi aşteptăm cu braţele deschise pe noi colegi. Începem o colaborare cu Comisia Naţională de Politici Publice pentru elaborarea programelor de politici locale, un proces participativ. (...) Ne aşteaptă doi ani grei, trei campanii electorale, vom susţine campania electortală pentru prezidenţiale, unde vom face o maximizare a rezultatelor din judeţ şi ne propunem un rezultat peste media pe ţară. La alegerile locale de anul viitor ne dorim o desemnare a candidaţilor pe criterii de competenţă şi meritocraţie şi câştigarea alegerilor pe municipiul Bistriţa, oraşelor din judeţ şi primele cinci comune din judeţ. La alegerile parlamentare de la sfârşitul anului viitor ne dorim o maximizare a rezultatului, peste media pe ţară şi peste rezultatele de la europarlamentare”, a declarat Lorant Sas, în cadrul unei conferinţe de presă.

         La toate rundele de alegeri, PLUS va merge în Alianţă cu USR, obiectivul declarat fiind guvernarea, după alegerile parlamentare din toamna lui 2020. Alianţa USR PLUS va avea candidaţi în toate cele 62 de unităţi administrativ-teritoriale şi la Consiliul Judeţean, aceştia urmând să fie desemnaţi cel mai probabil până la debutul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. De asemenea, PLUS este deschis la alianţe locale cu partide care împărtăşesc valorile formaţiunii.

La 1 iulie, PLUS avea în judeţul nostru 132 de membri, însă este un proces  continuu de creştere. Pe partea de organizare, PLUS a optat pentru o formulă inovatoare sub forma „Comunităţilor locale”, care vor activa sub conducerea filialei judeţene, deservind o populaţie între 6.000 şi 13.000 de locuitori. Astfel, în municipiul Bistriţa vor fi 11 comunităţi locale arondate cartierelor, la Năsăud această comunitate locală se va suprapune cu unitatea administrativ teritorială, iar în alte zone vor fi „alipite” mai multe comune la o comunitate locală.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5