La 19 ani a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat. O minoră, dusă la spital. Ce au constatat poliţiştii este mult mai grav !

La data de 15 august a.c., un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Anieș, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul comunal din localitate, într-o curbă a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu autoturismul pe acostament.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei minore, de 13 ani, din comuna Șanț, pasageră în autoturism, care a fost transportată la Spitalul Orășenesc Năsăud, pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că plăcuțele cu numărul de înmatriculare sunt atribuite altui autoturism, autoturismul implicat în accidentul de circulație nefiind înmatriculat.
Cercetările sunt continuate de către Poliția Orașului Sîngeorz – Băi, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5