Nu ai oameni calificaţi ? Anunţă Inspectoratul Şcolar de ce profile este nevoie pentru ca elevii să îşi găsească apoi de lucru !
Operatorii economici pot solicita până la data de 22 noiembrie 2019 şcolarizarea elevilor în învăţământul dual şi profesional pentru anul şcolar 2020-2021.
Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic CNDIPT a reglementat organizarea şi funcţionarea învăţământului dual şi astfel, operatorii economici se pot implica mai mult în formarea profesională a elevilor, începând cu selecţia acestora, furnizarea de stagii de pregătire practică în acord cu curriculumul naţional, dar şi CDL (Curriculum în Dezvoltare Locală), construit de către operatori în parteneriat cu unităţile de învăţământ partenere, ajungând la o implicare directă în evaluarea curentă şi finală a elevilor.
Operatorii economici sunt invitaţi să se implice în parteneriatele cu unităţile de învăţământ profesional şi tehnic pentru furnizarea stagiilor de pregătire practică pentru învăţământul dual şi învăţământul profesional.
Calendarul complet al etapelor şi acţiunilor pentru stabilirea cifrei de şcolarizare în învăţământul dual şi profesional pentru anul şcolar 2020-2021 se poate regăsi aici: https://tinyurl.com/y3xubr6o
Solicitarea pentru învăţământul dual se completează şi se transmite până la data de 22 noiembrie 2019 la CNDIPT pe adresa de mail [email protected]. Modelul pentru solicitarea pentru şcolarizarea în învăţământul dual se poate descărca de aici: https://tinyurl.com/y526wqjb
De Știut:
Solicitarea pentru învăţământul profesional se transmite până la data de 22 noiembrie 2019 la unităţile de învăţământ profesional şi tehnic sau la Inspectoratul Școlar Județean.
Modelul pentru solicitarea în învăţământul profesional se poate descărca de aici: https://tinyurl.com/y56rvkpj
Alte informații: https://tinyurl.com/y526wqjb
Citiţi şi:
- Deputatul Cristina Iurişniţi: Meseria, brățară de aur. Absolvenţii clasei a VIII-a pot opta pentru continuarea studiilor și în învăţământul profesional, învăţământul dual, respectiv învăţământul liceal tehnologic
- Procedura de solicitare de către operatorii economici a școlarizării în învățământul profesional cu durata de 3 ani, după clasa a VIII-a, pentru anul școlar 2015- 2016
- Grupul TeraPlast se implică în învățământul profesional dual! O clasă de operatori la mașini cu comandă numerică, la Liceul Tehnologic Grigore Moisil
- Învăţământul profesional dual, temă de dezbatere. Deputatul Iurişniţi: Mediul de afaceri trebuie să investească, dacă vrea resursă umană calificată
- Deputatul Iurişniţi: A fost votată legea de neimpozitare a profitului investit în burse și activități profesionale, pentru tinerii din cadrul învățământului profesional dual!
Adaugă comentariu nou