Învăţământul profesional dual, temă de dezbatere. Deputatul Iurişniţi: Mediul de afaceri trebuie să investească, dacă vrea resursă umană calificată

Deputatul Cristina Iurişniţi (USR) a organizat, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, o dezbatere publică pe tema „Învăţământul profesional în România, realitate şi perspective”, la care au participat antreprenori, agenţi economici – potenţiali parteneri în dezvoltarea învăţământului profesional/dual, reprezentanţi ai comunităţii (directori ai unor instituţii şcolare, elevi, părinţi).
Dezbaterea, a treia pe această temă la nivelul municipiului Bistriţa, a pornit de la prezentarea activităţii actuale şi direcţia spre care se îndreaptă învăţământul profesional. „Este foarte important să atragem atenţia agenţilor economici că nu pot să rămână la această mentalitate legată de formarea angajaţilor pe plan intern fără să investească în educaţie, să aibă contact cu şcolile şi să organizeze aceste clase de învăţământ profesional dual. Avem un deficit de forţă de muncă foarte important. Nu avem nişte electricieni buni, nişte instalatori buni. În domeniul construcţiilor e o penurie de forţă de muncă calificată, pentru că se duc în vestul Europei unde sunt mai bine plătiţi. Noi trebuie să-i educăm pe aceşti tineri, să-i aducem mai aproape de noi, iar mediul de afaceri trebuie să investească, dacă vrea forţă de muncă calificată, altfel vom importa din Asia”, a declarat deputatul Cristina Iurişniţi.
De asemenea, au fost prezentate exemple de bună practică în învăţământul profesional din Europa, Germania sau Franţa, dar şi din România, de la Braşov, de la Şcoala Profesională Germană Kronstadt. De altfel, remarca deputatul Cristina Iurişniţi, există o serie de propuneri deja intrate în circuitul parlamentar care se referă la stabilirea unor cote de impozitare a veniturilor (pentru elevii de 16 ani, cu contract part-time să fie de 0 la sută, iar pentru absolvenţii învăţământului dual, cota de impozitare să fie de 5%), dar şi cu privire la deducerea integrală a cheltuielilor efectuate de operatorii economici cu privire la sponsorizările acordate.
„Am şi câteva propuneri legislative legate de Codul fiscal şi vreau să le discut cu oameni de afaceri să vedem care este punctul lor de vedere, pentru că este important să existe un dialog şi să găsim cele mai bune soluţii pentru legislaţia legată de învăţământul profesional dual, aşa cum este în Germania, acolo unde 90% din învăţământ este sistemul profesional dual”, a declarat Cristina Iurişniţi.
Potrivit acesteia, propunerile vizează scutirea profitului reinvestit, în sensul că operatorii economici care investesc în echipamente, utilaje pentru susţinerea învăţământului dual, respectiv a pregătirii practice a elevilor vor fi scutiţi de impozitarea profitului reinvestit. O altă prevedere ar fi cota actuală deductibilă cu cheltuielile de sponsorizare, în sensul de a putea majora această cotă pentru bursele acordate elevilor din învăţământul profesional dual. Nu în ultimul rând, se propune majorarea cotei actuale din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor care pot fi redirecţionate.
În perioada următoare, propunerile legislative vor fi dezbătute cu profesori universitari, experţi în materie fiscală, cu operatori economici interesaţi şi cu autorităţi şi entităţi publice, iar luna viitoare se va face o solicitare la Ministerul de Finanţe pentru a calcula impactul bugetar al măsurilor propuse. Foarte probabil, în decembrie va fi conturată iniţiativa legislativă ce va fi depusă la Camera Deputaţilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5