16 ZILE DE ACTIVISM ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI BAZATE PE GEN ÎN JUDEȚUL BISTRIȚA- NĂSĂUD

CAMPANIA OSCE ,,SPUNE NU VIOLENȚEI DOMESTICE,, - ÎN PLINĂ DESFĂȘURARE

         În această perioadă polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița Năsăud derulează activități de sensibilizare a populației împotriva violenței bazate pe gen, prin acțiuni de informare în spațiul public, instituții publice, școli etc.,  dar și prin diseminarea de materiale specifice campaniei (spot video, audio, afișe).

Peste 500 de persoane din mediul urban dar mai ales rural au beneficiat, până la această dată, de informațiile furnizate de polițiștii de prevenire și ordine publică.

Pentru diseminarea mesajului campaniei polițiștii bistrițeni sunt sprijiniți de consilierii școlari aflați sub tutela CJRAE BN, parteneri de anduranță ai Poliției în prevenirea violenței.

Este de reamintit în acest context și campania locală și sloganul acesteia - ,,Mai bine dăruiești, decât să lovești,,- implementată în anul 2017 și continuată anual, mai ales cu ocazia celor 16 zile de activism împotriva violenței (25 noiembrie - 10 decembrie).

Mesajul campaniei ,,Spune nu violenței domestice!,, este ambivalent: Poliția Română încearcă astfel să intervină pentru protejarea grupurilor vulnerabile și, totodată, să sensibilizeze cetățenii astfel încât aceștia să sesizeze cazurile de violență domestică, fie că au calitatea de victime, fie cea de martori ai unor agresiuni specifice.

Vă reamintim cele mai importante aspecte ce trebuie avute în vedere în cazul în care sunteți victimele sau martorii unor situații specifice violenței domestice:

  • apelați 112 pentru a raporta un caz de violență domestică;

prezentați-vă la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru eliberarea unui certificat medico-legal care să probeze agresiunea sau apelați numărul de telefon 0263222602;

  • dacă sunt implicați copii, adresați-vă Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița – Năsăud, la numărul de telefon 0263983;
  • cereți ajutor Afi Pro Familia - organizație care oferă consiliere juridică și psihologică, la numărul de telefon 0722500841;
  • aveți în vedere solicitarea unui ordin de protecție provizoriu, ce poate fi emis de polițistul prezent la fața locului și/sau a unui ordin de protecție emis de instanță;
  • informarea este soluția!

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5