Instituţia Prefectului şi Arhivele Naţionale organizează o expoziţie documentară la 30 de ani de la Revoluţie
Mar, 12/10/2019 - 10:30
La împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia Română, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud şi Arhivele Naţionale Bistriţa-Năsăud organizează o expoziţie foto-documentară dedicată acestui eveniment major din istoria noastră, luând ca reper cronologic vizita lui Nicolae Ceauşescu în judeţul Bistrița-Năsăud din octombrie 1989, mergând până la primele alegeri libere, din mai 1990.
Demersul doreşte să exploreze şi o realitate cotidiană, rămasă cumva în umbra cercetărilor, prin expunerea de obiecte din perioada comunistă, pentru ca aceea epocă, trăită de unii dintre noi, să fie mai bine înţeleasă de noile generaţii, realizând astfel o punte între trecut şi prezent, cu ochii spre viitor. Transmitem mulţumirile instituţiilor noastre tuturor persoanelor care au dat curs invitaţiei de a dona documente şi obiecte referitoare la evenimentele din timpul Revoluţiei.
Vă aşteptăm pe 16 decembrie 2019, ora 11, la sediul Arhivelor Naţionale Bistriţa-Năsăud, ora 11, din str. Gării, nr. 3-5, să vizionăm împreună această expoziţie.
Cu preţuire,
Dr. Cornelia VLAŞIN – şef serviciu Arhivele Naţionale Bistriţa-Năsăud
Ovidiu Victor Frenţ – prefect al judeţului Bistriţa- Năsăud
Citiţi şi:
- 30 de ani de la Revoluţie. Imagini document la Arhivele Naţionale
- Prefectul Ovidiu Frenţ: Împreună cu Arhivele Naţionale ne propunem să realizăm o expoziţie tematică, la 30 de ani de la Revoluţie. Apelăm la bistriţeni să ne ajute cu materiale!
- ILUMINISM IN SPAȚIUL ROMÂNESC- expoziție foto-documentară la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud
- Expoziţie dedicată Primului război mondial, pe pietonalul Bistriţei
- Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vă invită la vernisajul expoziției- Copii în fotografia veche
Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 16:01
Prichindeii de la Grădinița cu Program Normal nr. 16, de pe strada Cerbului, în casă nouă! Vin, 13:26
Datele de la care se vor putea face programări în Policlinica Bistrița, pentru luna octombrie Vin, 12:49
Cum va arăta prima zi de școală: „careu”, cu flori, politicieni sau o reuniune cu elevii în clase? Cultura
Doamna profesor Vasilica Augusta Găzdac e deja un autor cunoscut în peisajul pedagogiei bistrițene...
Comentarii
Nae -
Vin, 23:14
Succes!
Am fost in 1987,la Lidia Someșan in grupă
Dorel de Bistrita -
Vin, 09:48
Daca totul se masoara " in centimetri "... atunci sa nu uite dumnealor ca intr-adevar... " un...
Sergiu -
Joi, 16:54
Mai bine mai târziu decât niciodată. Despre coridorul de mobilitate urbană aferent râului Bistrița...
Radu -
Joi, 15:57
Fără comentarii !
Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=2B-w5pqqMNE
Nae -
Mar, 20:10
Cred că sunt doi băieți,într-un grup cu sete de celebritate.
Deci ei trebuie doar să le facă sete...
Aniversări
În zi aniversară, permiteţi-ne părinte Ciprian Valer Bodea, preot paroh la Parohia Ciceu Hășmaș, să vă transmitem urări de mulţi ani cu sănătate în...
În ceas aniversar, permiteţi-ne părinte Cristian Ianchiş, preot paroh la Tureac, să vă adresăm cele mai sincere gânduri de bine.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către doamna profesor Floarea Androne, director la Școala Gimnazială "Ioan S. Pavelea" Runcu...
In Memoriam
Ne-am despărțit de colonelul în retragere Ioniță Florea. Un OM de omenie, profesionist, exigent și autoritar.
Comentarii
Inainte de orice expoziție tematică dedicata aniversării a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, Instituția Prefectului ar trebui să se ocupe de refacerea spatiului comemorativ „Eroii Revoluției din 1989” din Piața Petru Rareș situat pe esplanada din fata Prefecturii. Aici a existat până in decembrie 2018, o troită dedicată Revoluției Române din Decembrie 1989, pe care niste indivizi fără ratiune, in frunte cu prefectul Ovidiu Frent au mutat-o in cimitirul de pe strada Tărpiului, inainte de a sti ce vor să pună in locul ei. Ba mai mult prefectul, Frent a afirmat atunci cum că Piața Petru Rareș nu era un loc potrivit pentru troiță. După mintea lui nici Catedrala Mântuirii Neamului, nu ar avea ce să caute in curtea Casei Poporului din Bucuresti. De aceea este necesar ca măcar troita sa fie adusă inapoi in Piața Petru Rareș , asa cum solicită bistritenii indignati de mutarea ei in cimitir, dat fiind faptul ca Bistriţa a fost unul dintre primele oraşe in care locuitorii au protestat în decembrie 89. Aici, in Piața Petru Rareș si nu in in cimitirul de pe strada Tărpiului, s-au adunat peste 10.000 de bistriţeni din Fabrica Mecanică şi apoi din alte fabrici din zona industrială. Ei şi-au riscat viaţa şi libertatea, într-un moment în care nu se ştia dacă regimul Ceauşescu va cădea, dacă se va trage sau nu la Bistriţa. Pe de alta parte, in perioada dinainte de revolutie comunistii au ridicat un bloc in coasta Bisericii de la Coroana, pentru ca Ceaușescu nu suporta sa vadă biserica de la balconul sediului PCR, dar se pare că nici neocomunistii de azi nu suportă să vadă crucea. De aceea, troita trebuie adusă inapoi in fata Prefecturii fiindcă ea reprezentă si un semn ca Revolutia Română a biruit cu ajutor divin.
Adaugă comentariu nou