Deputat Cristina Iurişniţi: Susţinerea lui Nicuşor Dan la Bucureşti dă undă verde şi pentru o alianţă de dreapta pentru Primăria Bistriţa!

          Deputatul Cristina Iurişniţi (USR) a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că susţinerea candidaturii lui Nicuşor Dan pentru Primăria Bucureşti de către PNL reprezintă un semnal politic extrem de important şi pentru alianţele electorale din teritoriu.

          „Nu putem decât să salutăm această decizie a PNL care susţine candidatul USR. Nicuşor Dan este un candidat independent şi a reuşit să aibă susţinerea unor formaţiuni politice. El este fondatorul USR şi fost preşedinte al partidului, indubitabil este asimilat USR. (...) Iată că avem o undă verde pentru a realiza alianţe în teritoriu, pentru că vrem să scoatem de pe scena politică, partidul toxic, PSD. Avem undă verde şi pentru Primăria Bistriţa, ne dorim colaborări, pentru că altfel se fragmentează voturile şi nu ne putem propune un rezultat fundamentat decât dacă colaborăm unii cu ceilalţi”, a declarat deputat Iurişniţi.

          Parlamentarul USR a menţionat că aşa cum există o alinaţă electorală pe partea stângă a eşichierului politic, în Bistriţa-Năsăud, PSD – ALDE – Pro România, şi în zona dreptei ar trebui constituită o „uniune a forţelor” pentru a echilibra scena politică.

          „Pentru mine este un semnal politic extraordinar de important, pentru a colabora inclusiv în teritoriu cu celelalte forţe politice de dreapta. USR este deschis colaborărilor. (...) Noi suntem în proces de validare a listelor noastre oficiale, urmează să avem consultările cu cei de la Plus şi ieşim cu lista finală a USR Plus. Vom avea candidaţii anunţaţi săptămâna viitoare, am luat deja legătura cu cei de la PNL, am avut discuţii cu diferiţi reprezentanţi ai conducerii, şi cu colegi de la PMP, cu parlamentarul Ionuţ Simionca, care este candidat la Primărie. Putem să luăm în calcul o colaborare, aşa cum şi pe stânga e o frăţie”, a explicat deputatul Cristina Iurişniţi.

 

 

 

Comentarii

28/02/20 20:13
ZOLIKA

Cristina, iar te-ai trezit vorbind?Bistrițenii sunt oameni cu capul pe umeri, nu acceptă circari ca voi de la urss.

29/02/20 06:05
Ioan Someșan

DA! O alianță pe dreapta este necesară, chiar obligatorie și în Bistrița! Depinde doar de cei din USR și PMP dacă se va face ! Semnalul dat de PNL pentru București este încurajator, chiar benefic. Să nu se creadă că peste tot va fi la fel, că PNL va ceda, ci trebuie susținut cel mai bun, iar alții să intre în echipă. Să nu uităm însă faptul că USR mai întâi l-a data afară pe Nicușor Dan, fondatorul USR, din cauza ideile sale progresite, iar acum l-au adoptat ca INDEPENDENT (bine a făcut Nicușor Dan că a rămas independent !). Nota 2 pentru comentatorul anonim Zorila, care doar critică, fără argumente și fără a da și soluții clare, adevărate, viabile, nu minciuni electorale PSDiste, uitate imediat după alegeri.

04/03/20 09:17
cititor

Draga domnuca , hartia igienica ... tot cu " dreapta " se tine ... !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5