Instituţia Prefectului: Asociaţia OM – Oraşul Mariei a deschis un cont bancar pentru donaţii! Se cumpără echipamente pentru voluntari şi produse pentru cei în izolare
Suntem încântați de numărul voluntarilor care ne contactează pentru a ajuta persoanele aflate în izolare!
Și de departe, ne putem fi alături și, chiar dacă vremurile ne impun să păstrăm distanța între noi, oamenii vor să ajute și vor să ofere inclusiv sprijin financiar!
Asociația OM – Orașul Mariei se implică în mod direct și a deschis un cont bancar pentru ca cei doritori să contribuie liber în această acțiune!
Donațiile pot fi făcute în siguranță, printr-un transfer bancar, aici:
ASOCIATIA OM (ORASUL MARIEI)
IBAN : RO33UGBI0000602007493RON
Donațiile voastre vor fi folosite pentru a cumpăra echipamente de protecție pentru voluntari (mănuși, măști) și pentru asigurarea unor produse de bază (alimentare, de igienă).
Pregătim o listă de alimente și produse de igienă de bază pe care o vom pune la dispoziție persoanelor aflate în izolare (persoane în vârstă, persoane singure, persoane defavorizate).
Avem grijă de voluntarii noștri!
Le asigurăm echipamente de protecție, iar produsele pe care le cumpărăm de la magazine vor fi comandate în prealabil și pregătite, pentru ca voluntarii noștri doar să le ridice și pentru a reduce timpul petrecut în afara locuinței!
Trebuie să stăm în casă! De aceea, vom alege cu grijă voluntarii noștri, îi vom instrui foarte clar cu privire la sarcinile fiecăruia și nu vom angrena decât atâția voluntary de câți va fi nevoie pentru a asigura ajutorul persoanelor izolate.
Plata pentru produse va fi efectuată pe bază de factură, prin virament bancar!
Vă suntem recunoscători și vă mulțumim pentru implicare!
Așteptăm și restul cererilor la e-mailul [email protected].
Citiţi şi:
- Instituţia Prefectului: 30 de persoane aflate în nevoie au primit o masă caldă!
- Zeci de persoane nevoiașe, ajutate de oameni de bine!
- Prefectul Stelian Dolha: Putem fi aproape de cei care au nevoie, spiritual, dar și prin voluntarii noștri
- Bistriţa-Năsăud: 27 persoane sunt confirmate ca infectate cu Covid-19
- Primăria Bistrița lansează cea de-a doua ediție a „Crăciunului solidarității”! Unde se pot face donații!
Adaugă comentariu nou