Un tânăr din Bistrița a aflat cât costă o distracție pe patru roți în a treia zi de Paști
Un tânăr de 24 de ani din Bistrița, a ținut cu orice preț să iasă la o plimbare, chiar dacă ne aflăm în plină situație de urgență. Pe lângă faptul că acesta nu a ținut cont de prevederile Ordonanței Militare nr. 3 din 2020, care interzice ieșirile fără un motiv bine întemeiat, acesta a ales să iasă totuși la o plimbare cu autoturismul personal, ba mai mult, să facă și câteva drifturi în zona poligonului de pe strada Grănicerilor din municipiu.
"Jandarmii aflați într-o acțiune de patrulare l-au depistat în zona menționată și ca urmare a faptului că acesta nu a putut prezenta declarația pe proprie răspundere, a fost sancționat cu 2.000 de lei amendă, pentru nerespectarea măsurilor care privesc restricțiile de circulație, conform Ordonanței Militare nr. 3 din 2020", se arată în comunicatul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- Deși se afla în arest la domiciliu, o bistrițeancă fost depistată de jandarmi la peste 4 km de casă! Amendă de 20.000 lei!
- La 18 ani, un părvean băut şi fără permis, la volan prin Năsăud. Dosar penal și 2000 lei amendă pentru nerespectarea Ordonanței Militare
- Certat cu iubita, un bistrițean a plătit 2000 lei pe o cafea! A traversat tot orașul, până l-au prins jandarmii
- A treia zi de Paşti, peste 70 de persoane au fost amendate pentru nerespectarea ordonanţelor militare
- Băut şi cu permisul anulat, un bărbat din Lunca Ilvei a fost prins la plimbare, cu un alt prieten! Amenzi şi pentru ieşirea din locuinţă!
Adaugă comentariu nou