A treia zi de Paşti, peste 70 de persoane au fost amendate pentru nerespectarea ordonanţelor militare
În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului nostru, au fost angrenaţi în activităţi specifice 393 de poliţişti, 91 de jandarmi și 33 de poliţişti locali, împreună cu militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”.
Polițiștii au acționat pentru verificarea și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto. De asemenea, au fost efectuate controale la societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.
"Astfel, au verificat 370 de persoane aflate în izolare, ocazie cu care nu au fost constatate nereguli. Tot cu ocazia acțiunilor desfășurate, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 136.000 de lei. Dintre acestea, 58 au fost aplicate pentru nerespectarea ordonanțelor militare unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație impuse persoanelor. Celelate sancțiuni, în valoare de 20.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite", se arată în comunicatul IPJ BN.
Jandarmii au verificat 212 persoane, aflate în 51 de locații, din 17 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr.3, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 14 de sancțiuni contravenționale în valoare de 37.000 de lei. În ultimele 24 de ore, jandarmii continuă acțiunile de verificare privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei.
Citiţi şi:
- În ultimele două zile, poliţiştii şi jandarmii au aplicat peste 200 de amenzi pentru încălcarea ordonanţelor militare!
- Peste 40 de persoane amendate de politisti si jandarmi pentru incalcarea ordonantelor militare!
- 500 de forţe de ordine, la datorie, în judeţ. Amenzi pentru nerespectarea ordonanțelor militare!
- Scandaluri aplanate de jandarmi, la Bistriţa! Aproape 90 de persoane amendate pentru încălcarea ordonanţelor militare!
- Forțele de ordine continuă acțiunile de verificare privind circulația persoanelor în afara locuinței. Sancţiuni date în judeţ!
Comentarii
No comment ... , ptr. ca pe uni-i mananca rau in ruc si n-au stare deloc !
In orice caz, acum hotzii, talharii si cei care traiesc din comiterea a tot felul de ilegalitati RAIE CAPREASCA FAC ... ptr ca toata po.pu.li.mea sta cam pe acasa si pe langa proprietati ... !
Adaugă comentariu nou