Peste 40 de persoane amendate de politisti si jandarmi pentru incalcarea ordonantelor militare!
În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului nostru, au fost angrenaţi, în activităţi specifice, 203 poliţişti, 86 de jandarmi, 16 poliţişti locali si militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”.
Polițiștii au acționat pentru verificarea și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto. Astfel, au fost efectuate 615 verificări la persoane aflate în izolare, ocazie cu care nu au fost constatate nereguli. De asemenea, au fost efectuate controale la 147 societăți comerciale și 127 persoane fizice autorizate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.
Cu ocazia acțiunilor desfășurate, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 74.490 de lei. Dintre acestea, 32 de sancțiuni, în valoare de 64.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea ordonanțelor militare unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație impuse, 7 sancțiuni, în valoare de 4200 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 și 5 pentru nerespectarea altor acte normative.
Jandarmii au verificat 299 persoane, aflate în 82 locații, din 25 localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr.3, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 9 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 de lei. Jandarmii continuă acțiunile de verificare privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei.
Citiţi şi:
- În ultimele două zile, poliţiştii şi jandarmii au aplicat peste 200 de amenzi pentru încălcarea ordonanţelor militare!
- Forțele de ordine continuă acțiunile de verificare privind circulația persoanelor în afara locuinței. Sancţiuni date în judeţ!
- A treia zi de Paşti, peste 70 de persoane au fost amendate pentru nerespectarea ordonanţelor militare
- Amenzi de peste 270.000 aplicate de oamenii legii, în Bistriţa-Năsăud!
- Numarul amenzilor pentru restrictii de circulatie, in scadere
Adaugă comentariu nou