Scandaluri aplanate de jandarmi, la Bistriţa! Aproape 90 de persoane amendate pentru încălcarea ordonanţelor militare!
Sancțiuni de peste 140.000 de lei aplicate de jandarmi pentru nerespectarea măsurii privind circulația persoanelor în afara locuinței în perioada sărbătorilor și de aproape 6.000 de lei numai pentru provocarea unor scandaluri și tulburarea ordinii publice.
În perioada sărbătorilor, majoritatea bistrițenilor au știut să petreacă în liniște dar au existat și excepții. În ultimele zile, jandarmii au intervenit pentru aplanarea unor scandaluri pe raza municipiului Bistrița. Ca urmare, în zilele de sărbătoare sancțiunile aplicate pentru tulburarea ordinii publice, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, respectiv pentru provocarea unor scandaluri și consum de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat se ridică la 5.800 de lei.
De asemenea, pe perioada sărbătorilor au continuat misiunile de pază și protecție la centrele de carantinare, respectiv acțiunile privind verificarea persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
Jandarmii au verificat pe toată perioada sărbătorilor persoanele aflate în izolare la domiciliu și au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr. 3, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei. Numai pe această linie au fost aplicate pe perioada sărbătorilor 86 de sancțiuni contravenționale în valoare de 142.400 de lei.
Citiţi şi:
- În ultimele două zile, poliţiştii şi jandarmii au aplicat peste 200 de amenzi pentru încălcarea ordonanţelor militare!
- Peste 40 de persoane amendate de politisti si jandarmi pentru incalcarea ordonantelor militare!
- A treia zi de Paşti, peste 70 de persoane au fost amendate pentru nerespectarea ordonanţelor militare
- Peste 130 de jandarmi bistriţeni, la datorie. Sancţiuni pentru prostituţie, scandaluri şi nesupravegherea minorilor
- Fumatul în spaţii închise, sancţionat de jandarmi
Adaugă comentariu nou