Veşti bune de la Ambulanţă! Doi asistenţi izolaţi la domiciliu, negativi la coronavirus!

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud a făcut în această seară o serie de precizări cu privire la cazul asistentei medicale confirmate pozitiv, încă de miercuri.

         „Aceasta şi-a purtat cu maximă responsabilitate echipamentul de protecţie ţn activitatea zilnică administrativă din instituţie. Dovadă a responsabilităţii sale este şi faptul că în momentul în care soţul ei a devenit simptomatic, a solicitat înlocuirea sa din tura operativă programată şi nu a ieşit în teren. De puţin timp am intrat în posesia rezultatelor testelor la cei doi colegi izolaţi la domiciliu, ambii asistenţi: ambii sunt negativi”, a fost informaţia transmisă de managerul general al SAJ BN, dr. Annabella Muzsi. 

O altă veste bună este aceea că de luni va începe testarea întregului personal al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, la laboratorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

Este vorba de cele patru ture de lucru din Staţia Centrală,care înseamnă cam 50 de persoane - personal medical şi ambulanţieri - plus 21 de persoane din sfera administrativ-economică.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5