Iluminat public modern pentru oraşul Beclean
Oraşul Beclean se pregăteşte pentru intrarea în nivelul de dezvoltare "Smart City”, odată cu implementarea proiectului unui nou sistem de iluminat public prin telegestiune computerizată.
Proiectul, la care lucrările de execuţie vor demara în curând, cu finanţare din fonduri europene în valoare de 4,4 milioane de euro, prevede implementarea la Beclean a unei noi reţele stradale de iluminat public, cu o lungime totală de 40 de kilometri, cu 1.000 de leduri funcţionale prin telegestiune computerizată în sistem WiFi, operabilă de pe PC sau telefonul inteligent.
Artere de circulaţie, străzi din oraş şi din cartierele aparţinătoare sunt cuprinse în acest proiect lansat de către Primăria oraşului, alături de alte proiecte, cu scopul de crea o infrastructură urbană modernă, cu dotări şi utilităţi de nivel european şi la cele mai noi standarde de tehnologie.
Practic, noul ansamblu este unul foarte complex şi permite monitorizarea, comandarea şi programarea de la distanţă a fluxului de lumină şi a intensităţii acestuia, pe intervale orare sau în funcţie de necesităţi, cu adaptare la fiecare situaţie în parte: de exemplu, va exista posibilitatea inducerii unei vizibilităţi sporite la producerea unui accident, pentru facilitarea intervenţiei de urgenţă, sau la trecerea (cu maşina) printr-o zonă mai puţin frecventată şi, implicit, mai întunecată.
Reţeaua nu se va construi pe cea existentă, ci va fi una complet nouă, cu lampadare ultramoderne, cu leduri garantate să funcţioneze 5-10 ani de zile fără schimbare, cu fire îngropate. Dincolo de modul de gestionare, bazat pe tehnologia viitorului, noul sistem de a face lumină în oraşul de pe Someş are şi o importantă componentă de rentabilitate, axată pe o reducere cu peste 50 la sută a consumului estimat.
Complementar, prin proiectul de îmbunătăţire al mobilităţii urbane ,,Drumul Gării”, prevăzut ca un alt obiectiv major al administraţiei publice locale, vor apărea în oraş semafoare şi camere de luat vederi gestionate de la distanţă tot în regim inteligent (smart), precum şi un sistem integrat de fluidizare al traficului rutier ce tranzitează localitatea, cu variante ocolitoare, pentru a evita aglomerările de trafic actuale, ceea ce va transforma oraşul Beclean într-unul dintre primele oraşe din România care îşi crează o infrastructură urbană de tip ,,Smart City”.
Citiţi şi:
- Iluminat public modern pentru Beclean: 40 de kilometri, cu 1.000 de leduri funcţionale în sistem WiFi
- Iluminatul public din Beclean, extins şi modernizat cu 4,5 milioane de euro: 40 de kilometri, cu 1.000 de leduri funcţionale în sistem WiFi
- Iluminat public modern la Beclean
- Iluminat public modern, la Beclean, cu fonduri europene! Electro-Ursa face lumină în Băile Figa
- Iluminat public modern, la Beclean, cu fonduri europene
Adaugă comentariu nou