BN: Un singur caz nou din 2 teste efectuate! 964 persoane confirmate

Până astăzi, 10 august, în Bistriţa-Năsăud au fost confirmate 964 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Faţă de duminică, a mai apărut un singur caz nou, dar au fost doar două teste efectuate!
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 3 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Cu 3.37 cazuri de îmbolnăvire la mia de locuitori, Bistriţa-Năsăud este pe locul 12 la nivel naţional.
Din cele 964 cazuri confirmate de CoVid-19, 765 persoane au fost declarate vindecate, Din păcate, sunt şi 74de decese.
În Bistriţa-Năsăud, sunt 60 de persoane izolate şi 369 persoane în carantină.

***
• Până în prezent, 51 cadre medicale (16 medici, 35 asistenți) și 19 persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri) și un angajat din cadrul personalului suport au fost confirmate cu Coronavirus. Dintre acestea, 59 au fost vindecate.
• Printre pacienții confirmați cu Coronavirus se află și o persoană angajată a Serviciului de Ambulanță Județean.
• Patru persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița - Năsăud. Două sunt declarate vindecate.
• 76 persoane confirmate cu Coronavirus sunt angajați ai unor agenți economici din județ. Dintre acestea, 24 au fost declarate vindecate.
• Nouă persoane bolnave de CoVid-19 fac parte din personalul unor primării din județ. Șapte dintre acestea au fost declarate vindecate.
• O persoană bolnavă de CoVid-19 este angajat al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud.
•13 persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Șapte dintre acestea au fost declarate vindecate.
• Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Una a fost declarată vindecată.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5