Sorin Bălăşcău, întâlnire cu cititorii de acasă

Palatul Culturii Bistriţa a organizat o întâlnire cu poetul bistriţean Sorin Bălăşcău, stabilit de ani buni în Spania. Evenimentul a prilejuit întâlnirea cu cel mai recent volum al acestuia – „Atingând eternitatea” – apărut la Editura ”Circulo Rojo”din Spania.
Amfitrionul întâlnirii a fost managerul Palatului Culturii, Dorel Cosma, iar moderator Menuţ Maximinian, Elena M. Cîmpan şi Zorin Diaconescu, care s-au aflat pe scena Palatului Culturii.
Întâlnirea cu Sorin Bălăşcău a avut loc online, prin aplicaţia zoom.
„Ne întâlnim sub sigla Palatului Culturii şi a Societăţii „Conexiuni” la încă un eveniment. Va fi un eveniment ce stă sub semnul punţii prieteniei între România şi Spania, prin intermediul unui coleg care face parte din gruparea noastră, dar care îşi duce existenţa în Spania. Ne-am propus ca împreună cu Sorin Bălăşcău să atingem eternitatea. Vom continua aceste manifestări. Joi, începând cu ora 19.00, puteţi urmări parte din activitatea Palatului Culturii într-o emisiune specială la TV Favorit, timp de trei ore vom fi prezenţi pe ecranele tuturor românilor, din întreaga ţară. În 25 august, vă aşteptăm din nou la o întâlnire literară, când vom avea ocazia să vă prezentăm, în premieră, un volum deosebit – „Antologie în pandemie”, pe care împreună cu colegii mei l-am pregătit şi urmează să-l oferim tuturor celor care au participat în mod direct la Festivalul Internaţional de Poezie online, organizat la Palatul Culturii. Surpriza va fi cu atât mai mare, pentru cei care vor fi alături de noi, sperăm într-un număr cât mai mare, atât în direct, cât şi pe zoom, întrucât vom oferi şi un DVD cuprinzând momentele deosebite, directe, pe care le-am trăit împreună cu cei peste 50 de autori, poeţi, scriitori din întreaga lume atunci, în iunie, când am realizat prima manifestare internaţională online de poezie”, a spus Dorel Cosma.
Zorin Diaconescu, preşedintele „Conexiuni”: „Autorul nu încearcă să-şi creeze o aureolă, nici n-a căzut în capcana luptătorului împotriva a tot feluri de dictatori, o postură care ne-a tentat pe foarte mulţi să pozăm în victime şi în mari luptători împotriva opresiunii, dar nici nu a lăsat să se înţeleagă că, prin faptul că trăieşte la capătul celălalt al continentului, într-o altă formă de civilizaţie, după părerea multora mai evoluată decât a noastră, nu îi conferă acea superioritate cu care unii încearcă să demonstreze că ei au tras lozul cel mare, noi, ceilalţi urmând doar să aplaudăm. Nu, este o încercare onestă, cinstită şi corectă de a pune în ordine gânduri, sentimente, fapte, de a încerca în felul acesta să explice rostul pe care-l are un om ca Sorin Bălăşcău, ca oricare dintre noi, în această lume în care, la un moment dat, se părea că nu mai avem niciun rost, în care se părea că ne-am pierdut raţiunea de existenţă, că am devenit din oameni consumatori, ne-a luat valul, ne ducem înainte din inerţie. Nu este chiar aşa, şi iată ca şi dovadă întâlnirea noastră de astăzi. Condiţiile sunt vitrege, nu ne-am aşteptat la aşa ceva, dar nu am abandonat, continuăm să facem ceea ce credem că dorim să facem, adică să slujim literatura, cultura română, indiferent că locuim în Valencia sau în Bistriţa, nu are importanţă, cultura, până la urmă, ţine de om, şi oamenii locuiesc pe această planetă. Mă bucur că am avut ocazia să primesc de la autor această carte, că am avut ocazia s-o citesc şi că mi s-a oferit acest prilej să vorbesc despre ea. Vă recomand această carte”.
„Poezia lui Sorin Bălăşcău, o poezie cuprinsă în câteva pagini, pentru că atât s-a putut într-un volum care are mai multe abordări – poezie, proză şi maxime – 3 şi chiar 4, are la un moment versuri, cuvinte, fără sfârşit, unde devine reflexiv de-a dreptul. Este un sensibil auctorial, mi-am notat la sfârşitul lecturii, atunci când numeşte versul „sunt un univers în univers”, este un postmodernist atunci când spune „viaţa este ca o glugă”, este simetric, hoinar, secvenţial, suav, devenind repetitiv, este retoric - „până unde existenţa se va scufunda în murmur”, murmurul care devine vers. Sunt multe influenţe hispanice în textul lui Sorin Bălăşcău, acestea se realizează şi la nivel lexical, cuvinte persuav, presionat, care sună atât de bine şi atât de frumos în limba originală a lui Cervantes. Este vorba despre noţiuni care captează, este vorba despre un ton reflexiv şi meditativ, atât în articole, cât şi în poezie” a declarat sciitoarea Elena M. Cîmpan.
„ „Adesea omul este nevoit a se identifica în simboluri mai mult sau mai puţin acceptate” spune autorul. Într-adevăr, poetul, scriitorul, este omul care are opinii, care sunt mai mult sau mai puţin înţelese sau acceptate. La începutul cărţii, Sorin spune că îşi doreşte să fie un păzitor al cuvintelor. Dacă toţi românii plecaţi acolo, departe, în Diaspora, ar fi păzitori ai cuvintelor româneşti, ce bine ar fi! Dacă toţi copiii lor ar şti măcar câteva cuvinte şi în limba română, ce bine ar fi. Dacă ne-am mai întoarce din când în când la rădăcina românească, ne-am aduce şi nepoţii la bunici, aici, să vadă cât de frumos am crescut fiecare dintre noi, ce bine ar fi. Sorin face toate aceste lucruri. Într-adevăr, şi eu am vrut să mă opresc la acel text frumos, pe care nu-l consider un articol, ci se poate dezvolta într-un adevărat eseu, legat de rădăcinile noastre, de identitatea noastră, privind sărbătorile. Consider că astăzi avem o întâlnire cu iz de sărbătoare, nu doar pentru Sorin ci şi pentru noi, pentru că, iată, fiii se întorc acasă, şi se întorc nu întâmplător ci cu roade. Cu siguranţă, dacă fiecare român plecat acolo, departe, ar ştii să promoveze, aşa cum o face Sorin, s-ar auzi mai multe cuvinte furmoase despre România. Şi vorbeşte atât de frumos despre sărbătorile noastre, despre rădăcini şi despre faptul că, oricât de departe ai fi de casă, nicăieri nu sunt sărbătorile ca în România. Este adevărat că în judeţul Bistriţa-Năsăud, în această zonă, avem sărbători mai bogate faţă de alte ţări, este adevărat că avem sărbători în care tradiţia şi credinţa merg mână-n mână, iar Sorin vorbeşte foarte mult despre aceste lucruri, şi dă şi un citat dintr-un cântec românesc „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în ţara ta”. Cu siguranţă avem loc de mai bine şi avem loc pentru expunerea culturii, dar este şi în străinătate. Iată, rodnicia vine din Spania. Eu consider această carte, semnată de Sorin Bălăşcău, o carte cu un mesaj internaţional, pentru că textele lui sunt însoţite – fie poeziile, fie textele, fie maximele – de foarte multe lucrări plastice semnate de artişti din Ecuador, Cuba, Spania, din toate colţurile lumii, dacă vreţi” a afirmat Menuţ Maximinian, directorul ziarului „Răsunetul”.
„Am dorit să fac un pas înainte şi am decis ca şi cartea să apară la o Editură din Spania, o editură foarte cunoscută, care datorită acestei nenorociri de la nivel mondial nu mi-a permis s-o lansez cum am vrut. Am prezentat-o în trei locuri, alte trei-patru le-am anulat. Dar nu contează, cărţile ajung la oameni, în cel mai rău caz, încet-încet, poezia trebuie să ajungă, în primul rând, la prieteni şi la iubitorii de literatură. Am dorit să urc un eşalon, să public în Spania şi, în special, pe o platformă, pe Amazon, pentru că cartea este bilingvă, în spaniolă şi română, am dorit să aibă o deschidere mai mare pe tot ce înseamnă spaţiu hispanic, spaniol şi din America Latină, în ţările vorbitoare de limba spaniolă, să-mi clădesc o imagine, să cresc, ca şi persoană, ca şi scriitor, şi, bineînţeles, ca să-mi fac foarte mulţi prieteni, pentru că acesta este cel mai mare câştig. Exemplele cele mai clare sunt atât din literatura română, cât şi din literatura spaniolă, ca de exemplu Cervantes. Bineînţeles, după moarte, aşa cum le spun eu mai multor colegi, după moarte, voi fi valoros. Ştiu, sună puţin.... Dar mie îmi place să glumesc, dar noi trebuie să ne continuăm drumul, un drum pe care eu am avut şansa să mi-l descopăr, şi harul de a scrie, pentru că nu este aşa de uşor. În primul rând, trebuie să fii mulţumit de tine însuţi, de ceea ce faci, iar restul vine de la sine. Tot ceea ce vedeţi în această carte, începând de la coperţi, conţinut, cu imagini, sunt lucrări pe care le-am dorit în mod special, pentru ca cartea să fie acompaniată de lucrările artiştilor, artişti bistriţeni, români din străinătate, sunt artişti, pictori, fotografi şi desenatori din patru ţări: din Spania, România, Cuba şi din Ecuador. Este o carte a prieteniei, este o carte care ne apropie foarte mult” a declarat Sorin Bălăşcău, autorul sărbătorit.
A fost o întâlnire sub semnul frumosului cultural.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5