Eternitatea lui Sorin Bălășcău

Un om se apropie de o carte. Fie că aceasta este a lui sau a altora, sentimentul pe care îl are este acela de atingere a eternității. Cartea face parte din cele patru daturi ale ființei, pe care să le împlinească pe pământ: a ridica o casă, a sădi un pom și a crește un copil. Această a patra dimensiune a rostului pe lume, spiritualo- culturală, vine să asigure echilibrul, tetraevangheliarul din călătoria vieții. Călătorie ce capătă alte coordonate atunci când autorul trăiește în străinătate și poartă cu el povara emigrantului în căutarea unui trai mai bun. Dar, creația, literatura nu țin de astfel de idealuri, ea fiind doar un refugiu, o zonă de liniște într-o lume tumultuoasă, în care gândul la/ dorul de/ casă fac parte din coșul zilnic.
”Atingând eternitatea” ( ”Alcanzando la eternidad” ) este cartea pe care ne-o propune Sorin Bălășcău, în ediție bilingvă, româno- spaniolă, beneficiind de traducerile realizate de Elisabeta Botan și Mihaela Alda, carte ce apare în Spania, la Editura ”Circulo Rojo”, și care se adaugă celorlalte două scrieri ale autorului, ”Viziuni covârșitoare”, poezii, 2003, debut, și ”Templul incertitudinilor”, maxime și cugetări, 2011. Titlul realizează legătura autorului cu timpul, de care este urmărit și care îl preocupă în mod special, prin gerunziul ”atingând” se creează continuarea, permanența gestului, încercarea, insistența, iar ”eternitatea”, substantiv abstract și de ne-atins, alungă certitudinile și conturează himere din ce în ce mai mari, amintind de lupta cu morile de vânt a lui Cervantes, dacă tot autorul a ales să trăiască în țara lui Miquel de.
Ca obiect cultural, cartea este de o frumusețe rece, gri de perete sau de hartă pe coperte, cu două mâini întinse, par una de gen feminin și cealaltă de gen masculin, cu un crez despre lume al autorului, ”Într-o lume marcată de caractere emblematice, limbajul și expresivitatea coloristică au luat forme diverse, au creat punți de prietenie și momente de eternitate”, și o fotografie cu autorul, vorbind la microfon, un gest asumat, cunoscând faptul că există o Asociație culturală în Spania, intitulată ”Oamenii”, înființată și coordonată de către Sorin Bălășcău. Sunt lucruri de marcă, de factură culturală, care oferă detalii și formează un profil al autorului. Tot la capitolul formă, de amintit ilustrația realizată de un grup de artiști fotografi și plastici, mulți din Spania, printre care din România, Ioan Oniciuc, Mihai Camara, Nicu Jianu, Eduard Alin Tirei, Radu Hangan, Sorina- Bianca Bălășcău, Olvedi Tunde, Tiberiu Ovidiu Stan.
În ce privește conținutul, fondul, cartea conține patru părți, poezii, articole, cuvinte fără sfârșit și maxime și cugerări. Desigur că piesa de rezistență o reprezintă poeziile, mirajul armoniei, al echilibrului semantic și semiotic, jocul de cuvinte, trăirile intense, descrierile de sentimente, dar în articole autorul are altă vibrație, mai potrivită poate spiritului său combativ, ancorat în problemele diasporei, cu tendință de a filosofa existența, văzută din partea aceea a continentului. De fapt, Sorin Bălășcău se împarte între estetic și etic, încercând să dea stabilitate gândurilor, să le găsească ancoră pe hârtie.
Preocupat de propria viață, Sorin Bălășcău spune despre aceasta că ”este ca o glugă ” ( ”La vida es como una capucha” ), ”o banală piesă fără preț” ( ”una pieza trivial sin precio” ), în care se autodefinește ”un univers în univers” ( ”soy un universo en el universo” ). Cu poezia ”Dimensiuni”, ”Cunosc/ O lume ancestrală/ Clădită/ Dintr-un ghem de bunătăți/ Ce astăzi/ File sunt, de carte”, se face trecerea spre articole, ”Iluzia trăirii”, ”Timpul, ca un martor și pereche a omului, lucrează ca un bumerang”, despre vremea lui Ceaușescu, despre care autorul scrie că atunci ”dorința oricărui român ( nu chiar, n.m. ) era aceea de a trăi afară, în democrație, în liberatate, în prosperitate. Acum că avem aceste lucruri, realizăm că de fapt totul este o utopie, o iluzie dureroasă cu care am trăit mulți ani”, sau ”Povestea unei cărți”, despre ”efortul personal și economic” de a scrie, de a scoate cărți, iar textul ”Aromă de sărbătoare” întrunește calitățile unei proze trimise din depărtare, ce ar merita dezvoltată într-o altă dimensiune, chiar într-o povestire de sine stătătoare, „Departe de casă, oriunde ne-am afla (... ), sărbătorile de iarnă trezesc în noi, vrând- nevrând, un dor aprig de plaiul natal și de casa părintescă.” Nici nu se poate altfel...
Din ”Cuvinte fără sfârșit”, se remarcă un autoportret, ”Nu sunt poet/ Ci doar un simplu muritor/ Dar fără scris/ Eu cred că lumea n-are sens”, și o dorință ”începând cu versul ăsta/ am să scriu doar pentru orbi/ fiind o cale de-a ajunge/ printre marii scriitori.”
Din întregul volum se degajă o voce hotărâtă de a spune ce crede, ce doare, ce vede, ce știe, de a bate la porți, pentru a deschide, de a găsi prieteni, cu care să meargă mai departe. Experiența hispanică este una de luat în seamă, atât la nivel social, cât și lingvistic, de expresie. Sorin Bălășcău dă viață unor gânduri, născute din viața de emigrant. Acestea iau forma unei cărți în română și în spaniolă, ce poate fi citită și la Bistrița, România, și la Quintanar de la Orden ( acolo unde trăiește ), Spania, ca un pașaport valabil în cele două literaturi.