Ionuţ Simionca: PNL și PSD se ceartă în Parlament de ochii lumii, dar, pe sub masă, își dau mâna pentru a-și pune apropiații/apropiatele în posturi călduțe
PNL și PSD se ceartă în Parlament de ochii lumii, dar, pe sub masă, își dau mâna pentru a-și pune apropiații/apropiatele în posturi călduțe. Nici vorbă de interes național, de interesele românilor. Cea mai bună dovadă este faptul că, din cauza dezinteresului celor două partide tradiționale, este nevoie de mai mult de un an de zile pentru votarea legii privind Autostrada Nordului în Camera Deputaților.
Proiectul de lege pe care l-am inițiat a mai făcut însă un pas spre votul final. Chiar dacă liberalii s-au împotrivit, Comisia de buget a dat, în această săptămână, aviz favorabil propunerii mele legislative. M-aș fi așteptat ca măcar Robert Sighiartău, care e bistrițean și ar trebui să țină cu bistrițenii, să susțină acest proiect în comisie. Mai avem un singur hop de trecut: un aviz de la Comisia pentru transporturi din Camera Deputaților (comisie care așteaptă un punct de vedere de la Guvernul PNL).
Speranța mea este că PNL și PSD vor înțelege, măcar în al 12-lea ceas, că județul Bistrița-Năsăud și bistrițenii au nevoie ca de oxigen de o autostradă și de o șosea de centură pentru a recupera decalajele de dezvoltare față de alte județe din Ardeal.
https://www.facebook.com/IonutSimionca/videos/703440723598631
Citiţi şi:
- Ionuţ Simionca: Proiectul privind construcția Autostrăzii Nordului nu a putut fi votat din cauza PSD și PNL!
- Radu Moldovan: Preşedintele CJ Liviu Rusu s-a comportat ca un grof pe propria moşie
- Unul dintre cei mai longevivi poștași ai Becleanului s-a pensionat. Cum și-a început „Petrică de la Poștă” cariera și cum îl descriu apropiații lui
- Ionuţ Simionca: Paternitatea Legii Autostrăzii Nordului îmi aparține. Îl invit pe Ioan Turc să își asume maternitatea legii!
- Pr. Vasile Beni: Dacă ai văzut în apropiații tăi oameni buni, oriunde te vei duce vei găsi oameni care îți plac
Adaugă comentariu nou