Băut, un bărbat din Năsăud a acroșat două autovehicule într-o parcare din oraş!
Polițiștii din Năsăud au întocmit un dosar penal pentru conducere cu alcoolemie și continuă cercetările în acest sens, în urma unei intervenții la un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
"În urma primelor verificări efectuate, a reieșit faptul că, aseară, în jurul orei 23.23, în orașul Năsăud, un bărbat de 43 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, ar fi acroșat un autoturism și o autoutilitară care se aflau în parcarea unui bloc de locuințe.
Bărbatul de 43 de ani a plecat de la fața locului, fiind depistat, în scurt timp, pe o stradă din oraș. A fost testat cu aparatul etilotest, iar valoarea indicată a fost de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii năsăudeni.
Citiţi şi:
- Băut la volan a acroşat un pieton şi a părăsit locul accidentului
- Băut, un bistriţean a acroşat o altă maşină! Consumul de alcool la volan diminuează reflexele!
- Un bistrițean de 50 ani, cu o alcoolemie de peste 1 la mie, a acroșat două autoturisme și s-a ales cu dosar penal!
- Un bistriţean de 61 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce nu a oprit la semnalul polițiștilor! Băut, a acroşat stâlpii separatori de pe Bulevardul Decebal
- Bărbat din Jelna, transportat la spital, după ce a fost acroșat de o mașină
Adaugă comentariu nou