Patru persoane din Năsăud și Runcu Salvei, sancționate de polițiști, pentru nerespctarea carantinei!
În urma acțiunilor de verificare a persoanelor față de care a fost dispusă măsura carantinării, polițiștii din Năsăud au sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, două persoane care nu au respectat măsurile impuse. Este vorba un bărbat de 37 de ani și o femeie de 33 de ani, ambii din Năsăud care nu au fost găsiți la adresa indicată, nerespectând astfel obligațiile impuse, se arată în comunicatul IPJ BN.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud le-au sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, pe două tinere de 19 și 20 de ani, ambele din Runcu Salvei, care nu au fost găsite la domiciliu, nerespectând măsurile de carantinare impuse.
În toate cazurile, polițiștii au informat Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Bistrița-Năsăud.
Citiţi şi:
- Sancţiuni aplicate de poliţişti pentru nerespectarea carantinei! O femeie din Bistriţa şi o familie de pakistanezi nu au fost găsiţi acasă!
- Cinci persoane amendate de poliţişti, sâmbătă, pentru nerespectarea carantinei
- Tânăr de 18 ani, din Sânmihaiu de Câmpie, amendat pentru nerespectarea măsurii carantinării
- Persoane din Lechinţa, Lunca Borlesei, Căianu Mic şi Căianu Mare, sancţionate pentru nerespectarea carantinei
- Doi soți din Reteag nu au respectat măsura carantinei și au fost sancționați de polițiști
Adaugă comentariu nou