Bărbat de 37 de ani, din Ragla, depistat la volan dupa ce consumase alcool
Sâm, 12/19/2020 - 14:46
În după-masa de ieri, 18 decembrie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița l-au oprit pentru control pe un bărbat de 37 de ani, din Ragla, în timp ce conducea un autoturism.
Bărbatul a fost depistat, în flagrant, pe un drum comunal din Dumitrița. Valoarea indicată de aparatul etilotest în urma testării a fost 0,71 mg/ l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și continuă cercetările, informeaza IPJ BN.
Citiţi şi:
- Tânără din Coşbuc, depistată la volanul unui autoturism, deși consumase alcool
- De Paşti, în Ragla, cu părintele Ştefan Tonţian
- Accident la Rebrișoara! Unul dintre şoferi consumase alcool!
- Accident la Orheiu Bistriței! Un bărbat de 63 de ani din Ragla, transportat la spital în stare gravă
- Şofer din Livezile, depistat băut la volan, pe străzile municipiului

Meniu principal
Ultimele stiri
Mar, 11:20
Dr. Florina Dolha și dr. Crina Fofiu de la SCJU Bistrița, la Congresul European de Gastroenterologie Mar, 09:46
Ziua a cincea/Erasmus+ CJRAEBN- istorie, tradiție și mândrie națională în Katerini, Grecia Mar, 08:19
Sângeorz-Băi: Din 27 octombrie, Serviciul de Evidență a Persoanelor este într-o nouă locație. Mar, 07:59
PRO-VERBE: Norocul îi ajută pe cei puternici Mar, 07:55
Elena M. Cîmpan: Octombrie, primul bal Cultura
Norocul îi ajută pe cei puternici ne spune un proverb adesea enunțat cu admirație pentru cei ce...
Comentarii
cititor -
Lun, 18:44
Primăria să aloce fonduri pentru scriitorii bistrițeni!
Dorel de Bistrita -
Dum, 09:49
Pai guvernarea care a plecat, probabil voia sa ramanem si " fara picioare " ... !
Dorel de Pico -
Dum, 09:32
" Pico Verde "-i aici cum bagi mana ... pe dreapta ... cum treci dealu' din Ciopleaca si o tzara...
Turcan Viviana -
Dum, 06:47
„Știința ne oferă instrumente și definiții, însă doar puntea dintre oameni poate aduce o vindecare...
Iuliu -
Vin, 15:42
Reforma administrației centrale și locale, menită să scoată România din criza economică în care se...
Aniversări
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări de bine însoțite de sănătate, bucurii, împliniri profesionale şi personale doamnei profesor dr.
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
În ceas aniversar, îi urăm domnului DUMITRU CIUPA, solist instrumentist, multă sănătate și bucurii alături de cei dragi.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Comentarii
Asta nu-i o ... noutate. E o știre în ... doru lelii. Ca și altele (ex. depășirea vitezei legale). În cazul unor evenimente sigur că prezintă interes. Să auzim ... numai de bine !
Adaugă comentariu nou