În luna octombrie, la nivelul judeţului au fost înregistrate 381 de decese. 33 persoane, raportate la CoVid

Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud a dat publicităţii "Buletinul Statistic Lunar - octombrie 2020".

La capitolul indicatori socio-demografici, în luna octombrie 2020, la nivelul judeţului s-au înregistrat 250 născuţi vii – în scădere cu 55 faţă de luna precedentă și cu 8 mai puțini față de luna corespunzătoare a anului anterior.

Din păcate, au fost 381 decese,  cu 72 mai multe faţă de luna anterioară şi cu 115 mai multe față de luna octombrie a anului precedent. Datele oficiale cu privire la pandemia de coronavitus, arată că la începutul lunii octombrie erau înregistrate 104 decese, iar în 31 octombrie s-a ajuns la 137 decese. Practic, 8,6% dintre decese au drept cauză şi acest Covid-19.

Din păcate, s-au înregistrat 3 decedați cu vârsta sub 1 an în luna de referință.

În luna octombrie, sporul natural a fost negativ.

Fiind pandemie, a scăzut şi numărul celor care au întemeiat o familie. Au fost încheiate 129 căsătorii – cu 56 mai puține decât în luna precedentă şi cu 41 mai puține față de luna corespunzătoare a anului trecut. Totuşi, a scăzut şi numărul divorţurilor, fiind doar 8  divorţuri – cu 33 mai puține decât luna corespunzătoare din anul trecut și cu 6 mai puține față de luna anterioară.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5