Mentalul oamenilor … în diferite timpuri
Lun, 01/18/2021 - 07:35
Prof. Rus Augustin
În unele documente, însemnări, cronici, amintiri, etc. sunt consemnate modalitățile de gândire ale unor personalități din diferite domenii și din perioade istorice diferite.
Iată câteva exemple –
- Filozoful și înțeleptul antic grec Diogene (413-327 î.Hr.), despre care se spunea că locuia într-un butoi pe care îl cumpărase de la un negustor cu 10 drahme, s-a înțeles cu acesta să îi plătească pe loc 5 drahme, iar cu 5 să îi rămână dator. După un timp, întâlnindu-se cu negustorul, acesta îi cere cele 5 drahme cu care îi era dator. Calm, filozoful îi spune că dacă i-ar da cele 5 drahme, ar încălca înțelegerea, deoarece, nu … i-ar mai fi dator cu nimic!.
- Și tot lui Diogene, un poet i se lăuda că versurile pe care le scrie el, îl costă puțină osteneală. Diogene i-a răspuns scurt „Te costă atât cât valorează!”.
- Unii conducători din antichitate cochetau cu poezia, scriind versuri. Este și cazul lui Dion, conducătorul Siracuzei. Când i-a citit versurile poetului Filoxen, acesta l-a criticat, fapt pentru care a fost trimis la muncă silnică într-o carieră de piatră. După un timp, Dion l-a chemat la el și i-a citit din nou versurile. Filoxen l-a ascultat cu atenție, apoi s-a ridicat să plece. La întrebarea lui Dion, unde se duce, Filoxen a răspuns scurt … „la cariera de piatră!”.
- Filozoful și gânditorul francez La Rochefoucauld (1613-1680) are o discuție cu un proaspăt numit pair al Franței, om de origine dubioasă. Acesta îi spunea lui Rochefoucauld că abia coborâse din trăsură și în pragul casei, valetul îi anunță vestea. Se aștepta la așa ceva mai demult, deoarece el cobora din regii Aragonului. Filozoful i-a răspuns … „parcă spuneai că ai coborât … din trăsură!”.
- Un abil diplomat englez, contele Philip Chesterfield (1694-1773) își sfătuia fiul într-o scrisoare … „Respiră întotdeauna pe nas pentru că în felul acesta, vei avea gura ferecată !” … „De trăit, poți să trăiești cum vrei fiule, dar de murit, să mori ca un gentleman!”.
- În ianuarie 1905, căzând guvernul condus de Dimitrie A. Sturdza, șeful partidului conservator Gh. Gr. Cantacuzino (1837-1913) a fost însărcinat cu formarea noului guvern. Dar, asupra unor zone întinse din țară s-a pornit un viscol năprasnic care a întrerupt pentru un timp circulația trenurilor, astfel că prietenii din provincie nu au putut ajunge în București ca să ocupe diferite funcții. Șeful conservatorilor, medita așa, ca pentru el … „Au scăpat trenul, rămânând mai departe … pe linie moartă !”.
- Din Comisia financiară a Camerei Deputaților, în anul 1906, făceau parte trei medici. Un cârcotaș se întreba … „oare există teama că bugetul o să se îmbolnăvească de deficite cronice, și de aceea s-a făcut apel la bisturiele medicilor pentru amputări de lefuri, cu toate că aceștia se pricep mai mult la amputări de organe, decât la … finanțe”.

Meniu principal
Ultimele stiri
Joi, 15:40
Colegiul Tehnic Infoel Bistrița va pilota planuri-cadru alternative! Reforma începe în clasă! Joi, 14:49
Digitalizarea proceselor societatii ALPINBISTBOLOG SRL prin achizitionarea de echipamente Cultura
„În noaptea aceea a Sfântului Ion de vară, se schimbă crângul cerului după porunca cea înaltă și...
Comentarii
Tudor Ion -
Mie, 20:53
Felicitari campionului mondial ardelean , care prin origini de paternitate ete OLTTEAN PUR SANGE.!
Rus Augustin -
Mie, 13:18
Multe ne spun tradițiile, ... oare mai suntem capabili să le înțelegem ?
Ne pot ajuta...
Cristian cel Mare -
Mar, 22:57
Un reportaj genial care demonstreaza inca odata ca boul si incultul nu poate procesa informatia de...
Maxim Morariu -
Mar, 22:19
Va multumesc din suflet pentru cuvintele si gandurile frumoase, care ma onoreaza, domnule Victor...
Liuța Muresan -
Mar, 14:08
Multi ani fericiti cu sanatate si viata lunga sa ii dea bunul Dumnezeu stimatei doamne profesoare...
Aniversări
Astăzi e o zi specială pentru domnul Ioan Zăgrean, fost subprefect al județului Bistrița-Năsăud. Ne alăturăm celor care îi transmit calde urări...
La ceas de sărbătoare, preacucernice părinte Ioan Drăgan, preot la Parohia Ortodoxă Maieru II, vă adresăm urări de sănătate și îndelungate zile...
La popas aniversar, adresăm Preacuviosului Părinte Irineu Paneș, Starețul Mănăstirii Bichigiu din Țara Năsăudului, gândurile noastre de bine.























Comentarii
Tot respectul, domnule profesor!
Adaugă comentariu nou