În județ, colectăm selectiv mai mult decât anul trecut, însă colectăm mult și deficient

În județ colectăm selectiv mai mult decât anul trecut, însă colectăm mult și deficient

În continuarea acțiunilor de identificare și acțiune remedială a problemelor generate de gestionarea deșeurilor din județ, prefectul Stelian Dolha s-a întâlnit cu reprezentanți ai Operatorului Județean Supercom și a companiei care gestionează depozitul județean, Vitalia, la Depozitul de Management a Deșeurilor din Tărpiu.
Prima constatare a fost că volumul deșeurilor selectate din județ a crescut semnificativ, chiar și de 3-4 ori de la demararea colectării selective în urmă cu doi ani, însă probleme mari ridică sortarea și calitatea deșeurilor selectate. Aceasta face ca o mare parte din deșeurile deja selectate să nu poată fi valorificate în final. Cauzele sunt diverse, începând de la modul în care se prezintă selectarea pe fracții făcută de populație, cu deșeuri compromise, până la capacitatea tehnică redusă de selecție în interiorul Depozitului, dar și capacitatea de stocare.
La momentul vizitei în Centrul de management a deșeurilor, sub cerul liber se aflau în jur de 2300 de tone de deșeuri selectate - materiale plastice cu precădere, o mare parte de câteva luni, expuse riscului de degradare. La nivel de sortare în interiorul depozitului, capacitatea este mult subdimensionată, cu aceeași bandă de sortare semi-automatizată de capacitate mică deservită de doar 6 angajați, care va trebui cât de repede completată de un efort investițional care să lărgească această capacitate.
„Este primordială nevoia unei abordări mult mai dinamice și un efort coerent care să antreneze în primul rând ADI Deșeuri, dar și autorități locale și populație, iar Instituția Prefectului va fi parteneră în acest efort. Avem nevoie de măsuri educative, dar și de măsuri coercitive pe care trebuie să le adoptăm și utilizăm cât de repede, pentru că mediul, natura nu mai au răbdare. Am aflat cu surprindere că ADI Deșeuri are la dispoziție un fond anual de 100 de mii de euro pentru campanii de informare și conștientizare a populației privind colectarea deșeurilor. Voi solicita ADI Deșeuri să transparentizeze datele concrete despre cum a utilizat acest fond și care a fost eficiența, dar mai ales cum intenționează să se folosească de această pârghie financiară importantă. O parte dintre aceste probleme vor fi dezbătute inclusiv cu Ministrul Secretar de stat al Mediului, Raul Pop, care are prevăzută în agenda sa o vizită în județul Bistrița-Năsăud cât de curând”, transmite prefectul Stelian Dolha.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5