Primarul Năsăudului, Dorin Vlaşin: Cea mai mare provocare este varianta ocolitoare a oraşului!

Primarul Oraşului Năsăud, Dorin Vlaşin, consideră că cel mai de anvergură proiect, care cere mult efort din partea autorităţilor, este cel de construire a variantei ocolitoare.
„Proiectul care ne dă cel mai mult bătaie de cap e varianta de ocolire. Am întâmpinat destul de multe probleme. Am depus documentaţia la mediu şi în PUG-ul actual al Năsăudului, avem o zonă verde, la începutul tronsonului, lângă podul rutier, şi legislaţia nu ne dă voie să trecem pe acolo. Ne chinuim să găsim o soluţie pentru a evita partea de expropriere, spaţii verzi etc. Varianta ocolitoare va merge paralel cu Someşul, de lângă podul rutier până dincolo de fosta groapă de gunoi şi iese între Năsăud şi Salva, va avea 4.2 km şi un cost de circa 11 milioane euro. E cea mai mare provocare pentru noi”, a menţionat edilul năsăudean.
În opinia sa, au fost pierduţi ani în derularea acestui proiect, asta pentru că elaborarea documentaţiai tehnice este una complicată, ţinând cont de alegerea traseului şi regimul acelor suprafeţe, de la cimitir, case, arii protejate etc. Oricum, rămâne una din priorităţile administraţiei năsăudene.

Comentarii

12/06/21 11:58
just

Secolul XXII-dacă va mai fi--și se va mai vorbi și scrie ROMÂNEȘTE---,,Încă nu s-a terminat elaborarea documentației -așa că tot pe acolo!!!!**

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5