Au fost obţinute ultimele avize pentru varianta ocolitoare a Năsăudului. Documentaţia va fi depusă la Ministerul Transporturilor

Proiectul tehnic pentru varianta ocolitoare a oraşului Năsăud a fost finalizat, a anunţat primarul Dorin Vlaşin. Potrivit acestuia, documentaţia va fi depusă la Ministerul Transporturilor, mizându-se pe semnarea contractului de finanţare.

         „Am avansat foarte mult cu proiectul variantei ocolitoare, proiectul tehnic este gata. Am fost nevoiţi să elaborăm un Plan Urbanistic Zonal. Am stat foarte mult la partea de avize. Varianta ocolitoare are o lungime de 4,8 km, merge pe lângă un râu, are de traversat râul, calea ferată, ceea ce nu e foarte simplu pentru partea de avize. Săptămâna trecută am obţinut ultimul aviz de la CFR, am trecut cu bine şi de „Ariile protejate” pentru că am avut de furcă şi cu Sit Natura 2000”, a menţionat edilul oraşului.

Potrivit acestuia, varianta ocolitoare a Năsăudului este parte dintr-un drum de mare viteză, astfel că finanţarea nu ar trebui să constituie o problemă.

„Suntem foarte optimişti pentru această investiţie. Sunt foarte mulţi bani în acest domeniu pentru aceste drumuri de mare viteză. (…)Aşa a putut fi prioritizat proiectul. La nivel naţional, suntem pe o listă de investiţii pe locul şapte, lucru care ne ajută foarte mult la partea de finanţare. Vom depune proiectul tehnic la Ministerul Transporturilor, urmează să notificăm toţi proprietarii pe unde va trece această variantă de ocolire. Discutăm şi despre exproprieri şi am convingerea că putem realiza acest obiectiv. Sper ca în lunile următoare să depăşim toate obstacolele şi să vedem contractul de finanţare semnat”, a declarat primarul Dorin Vlaşin. 

Traseul are o lungime de aproximativ 4,8 km, valoarea investiţiei ajungând la circa 40 milioane euro.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5